Dilema din Giuleşti. Cum rezistă 4 jucători care adună 145 de ani la 3 jocuri în 9 zile?
29.05.2018, 13:27Lupta din play-off-ul bucureştean pentru promovarea în liga a treia este în plină desfăşurare. Miercuri, de la ora 21:00, Digi Sport 1 va transmite în direct derby-ul dintre Rapid şi Dinamo, din cadrul etapei secunde a mini-turneului pe care AMFB a decis să-l organizeze pe stadionul Giuleşti. Rămâne interesant de văzut dacă Schumacher va risca să folosească echipa de bază şi cu Dinamo, în condiţiile în care peste trei zile se va juca meciul capital cu marii rivali de la Steaua.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Rezultate în prima etapă:
Rapid-AS Tricolor 4-0
Steaua-Dinamo 1-1
Chiar dacă a intrat de pe prima poziţie în lupta finală pentru baraj şi a câştigat prima partidă, totuşi pentru Rapid meciul cu Dinamo poate fi considerat foarte important. Daniel Niculae şi compania au şase puncte, cu patru mai mult decât alb-roşii, dar chiar şi în aceste condiţii "câinii" lui Nicolae Badea păstrează şanse la ocuparea primului loc. Jucătorii lui Constantin Schumacher au nevoie de cel puţin o remiză pentru a-i scoate din cărţile calificării pe adversari pe care îi vor întâlni miercuri seară.
"Avem un lot numeros şi foarte bine echilibrat şi trebuie să le dam minute tuturor, trebuie să gestionăm foarte bine acest play-off şi cel mai bun să câştige. Noi speram să fim noi, adică Rapidul, să mergem să jucam barajul de promovare in liga a 3-a", a declarat Daniel Niculae la microfonul Digi Sport.
La Rapid evoluează jucători cu o experienţă enormă, dar trecuţi de 30 de ani: Pancu, 40 de ani, Maftei, 37 de ani, Daniel Niculae, 35 de ani, şi Ionuţ Voicu, 33 de ani. Şi nu se ştie cum ar rezista ei unui ritm de trei partide în 9 zile.
"După punctaj se pare că Rapid e cea mai puternică, dar mai e un joc, în fotbal se pot întâmpla multe, aşa că putem să câştigăm şi noi, pot să câştige şi ei. Eu cred că se va juca până în ultima etapă a play-off-ului", a afirmat antrenorul lui Dinamo, Marin Dragnea, la finalul meciului cu Steaua, încheiat cu un surprinzător rezultat de egalitate, 1-1.
Duelul dintre Rapid si Dinamo va fi transmis miercuri, de la ora 21:00, in direct la Digi Sport 1 şi pe digisport.ro, iar de la ora 18:30 se va disputa partida Steaua-Tricolor, joc transmis pe aceleaşi canale.
Clasament play-off Liga a 4-a Bucureşti:
1. Rapid 6 puncte
2. Steaua 3 puncte
3. Dinamo 2 puncte
4. Tricolor 2 puncte
Câştigătoarea zonei bucureştene va întâlni pe învingătoarea din play-off-ul din Giurgiu, la care vor participa Argeşul Mihăileşti, Singureni, Energia Remuş şi Dunărea Giurgiu, pe 5 şi 7 iunie, la Bolintin.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...