Diferența minusculă la care Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019 în fața lui Virgil van Dijk. A fost publicat punctajul
03.12.2019, 11:33Lionel Messi (32 de ani) a câștigat aseară cel de-al șaselea "Balon de Aur" al carierei. Starul argentinian l-a depășit "la mustață" pe Virgil van Dijk - a avut doar 7 puncte peste fotbalistul care a câștigat UEFA Champions League cu Liverpool în vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo a completat podiumul, la mare distanță de primele două locuri. Liverpool a avut 3 jucători în primii 5, însă a ratat marele premiu.
Van Dijk, preferatul jurnaliștilor la Balonul de Aur 2019
Van Dijk a fost de mai multe ori pe locul 1 în topul preferinţelor jurnaliştilor din 176 de ţări. Câte un jurnalist din cele 176 de ţări a nominalizat cinci jucători, acordând câte 6 puncte pentru primul, apoi 4, 3, 2 şi 1.
Messi a fost primul de 61 de ori, iar Van Dijk de 69 de ori.
Argentinianul a câştigat în America de Sud şi Africa, în timp ce Van Dijk s-a impus în Europa şi Asia.
Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2019
Prin premiul câștigat aseară, Lionel Messi a stabilit astfel un record absolut, devansându-l pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care are cinci trofee ''Balonul de Aur''.
Messi, care a câştigat anul acesta doar titlul de campion al Spaniei, cu Barça, a mai cucerit trofeul în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015.
Messi, care a fost laureat anul acesta şi al premiului FIFA The Best, decernat de federaţia internaţională în urmă cu câteva săptămâni, a fost cel mai bun marcator european în sezonul trecut (36 goluri), performanţă care i-a adus Gheata de Aur. Leo Messi s-a oprit în semifinalele Ligii Campionilor cu Barca în sezonul trecut şi miercurea trecută a ajuns la 700 de partide disputate în tricoul blaugrana al clubului catalan.
Messi a fost ales de un juriu compus din jurnalişti de specialitate din toate ţările, fiecare oferind un clasament cu cinci jucători dintr-o listă de 30 de propuneri făcute de France Football.
Clasamentul la Balonul de Aur 2019:
- 1. Lionel Messi 686 puncte
- 2. Virgil van Dijk 679
- 3. Cristiano Ronaldo 476
- 4. Sadio Mané 347
- 5. Mohamed Salah 178
- 6. Kylian Mbappé 89
- 7. Alisson 67
- 8. Robert Lewandowski 44
- 9. Bernardo Silva 41
- 10. Riyad Mahrez 33
Etichete: lionel messi , virgil van dijk , balonul de aur 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...