Video Diego Maradona, imagini de colecție! A oferit un spectacol de zile mari în vestiar, după prima victorie a echipei sale
06.10.2019, 13:33Gimnasia La Plata, echipa antrenată de Diego Maradona (58 de ani), a obținut sâmbătă prima victorie din campionatul Argentinei. Formația pregătită de fostul mare jucător a învins-o pe Godoy Cruz, scor 4-2. Imediat după meci, tehnicianul a făcut spectacol în vestiar.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La fel ca atunci când antrena în Mexic, la Dorados, Maradona a dansat și a cântat în vestiar, alături de elevii săi. Mai mult, argentinianul le-a ținut jucătorilor un discurs la microfonul stewardeselor, în avionul care a dus echipa înapoi la Buenos Aires.
"Astăzi, trebuie să sărbătorim munca fiecăruia dintre voi, pentru că am câştigat la Mendoza, ok? Sunt mândru să fiu antrenorul echipei Gimnasia y Esgrima de La Plata", le-a spus "căpitanul navei", aşa cum s-a autointitulat Maradona, jucătorilor săi, în avion.
Maradona a preluat echipa Gimnasia La Plata de pe ultimul loc
"El Pibe D'Oro" a preluat formaţia de pe ultimul loc al clasamentului, cu un punct după cinci etape. Fostul internaţional a avut nevoie de patru meciuri pentru a aduce primul succes echipei sale şi acesta a venit după trei înfrângeri, în disputa cu echipa care era penultima în clasament, cu trei puncte.
Acum Gimnasia La Plata a făcut schimb de locuri în clasament cu adversara de sâmbătă. Godoy Cruz a coborât pe ultima poziţie, locul 24, iar La Plata a urcat pe locul 23.
Etichete: maradona , diego maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...