Video Dică și Mutu au uitat de rivalitate și au făcut spectacol într-un meci al legendelor jucat la Pitești
04.09.2017, 12:27Adversari în Liga 1, Adrian Mutu și Nicolae Dică au fost coechipieri într-un meci al legendelor FC Argeș. În vârstă de 38 de ani, respectiv 37, cei doi sunt în prezent rivali în campionatul românesc. ”Briliantul” este director general la Dinamo, iar ”Dicanio” este antrenorul celor de la FCSB.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mutu și Dică au uitat de ”bătăliile” pe care le dau în Liga 1 și colaborat excelent în teren. Cei doi nu au fost colegi la FC Argeș, dar au jucat împreună la echipa națională. Aceștia au demonstrat că nu și-au pierdut calitățile și au făcut spectacol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo.
În prima repriză a meciului Dică i-a pasat superb lui Mutu care a reușit un gol frumos, urmând ca mai apoi tehnicianul FCSB să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor, cu un lob peste portarul rivalilor de la Dinamo.
În repriza secundă, Mutu a evoluat pentru Dinamo, și a marcat și pentru ”câini”, dar înainte să evolueze pentru formația în conducerea căreia se află, fostul internațional l-a ridiculizat pe Giani Kiriță, cu un dribling superb.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: nicolae dica , mutu , dica , adi mutu , dica mutu , meci pitesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...