Destinație neașteptată pentru Jose Mourinho. Poate ajunge pe banca unui club uriaș
30.03.2019, 12:11Jose Mourinho (56 de ani) este șomer de lux de la jumătatea lunii decembrie, când a fost demis de la Manchester United. Portughezul ar putea ajunge pe banca altui club uriaș din Europa.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Jurnaliștii de la Footmercato susțin că Jose Mourinho ar putea ajunge la Bayern Munchen, în locul lui Niko Kovac. Bayern a ratat și în acest sezon câștigarea UEFA Champions League, după ce a fost eliminată în optimile de finală de Liverpool (1-3 - scor general).
De altfel, Jose Mourinho a lăsat să se înțeleagă că poate ajunge într-un campionat în care nu a mai antrenat, iar Bundesliga este unul dintre ele.
"Aș putea să mă întorc într-una dintre țările pe care le cunosc deja sau să încercăm ceva foarte important, adică să lucrez într-o a cincea țară și să câștig totul, așa cum am mai făcut-o. O să vedem ce se va întâmpla", declara Jose Mourinho pentru AFP. Jose Mourinho a antrenat până acum în Portugalia, Anglia, Italia și Spania, în fiecare campionat reușind să câștige titlul.
Jose Mourinho nu ar refuza o ofertă din Franța
Cei de la L'Equipe susţin că antrenorul portughez poate ajunge la o echipă din Ligue 1. AS Monaco şi Olympique Lyon sunt numele avansate de francezi. Sursa citată notează că Mourinho s-a autopropus la Monaco şi la Lyon, prin intermediul agentului său, Jorge Mendes.
Etichete: jose mourinho , manchester united , bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...