Sfatul lui Mirel Rădoi pentru Dennis Man
14.08.2018, 09:29Dinamo - Viitorul. 1-0. Mirel Rădoi a fost prezent la partida dintre Dinamo și Viitorul din campionat, iar imediat după meci, fostul internațional a vorbit despre principalul produs de export de la FCSB, Dennis Man, cât și despre noua achiziție a lui Dică, Iasmin Latovlevici.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Noul selecționer al naționalei U21 a României e de părere că pentru moment, Man ar trebui să se concentreze strict pe activitatea de la FCSB, chiar dacă se zvonește faptul că echipe importante din Vest ar fi dispuse să-l transfere. În plus, fostul stelist crede că echipa lui Gigi Becali pornește cu prima șansă în partida retur cu Hajduk, din preliminariile Europa League.
"Pentru Man ar fi bine să termine sezonul la Steaua și să ajungă cu echipa în grupele UEL. Steaua are un avantaj cu Hajduk, un avantaj care va fi și mai mare dacă terenul de pe Arena Națională va fi mai bun", a declarat Mirel Rădoi.
Rădoi a comentat și proaspăta revenire a lui Iasmin Latovlevici la FCSB.
"A semnat Latovlevici cu Steaua? Înseamnă că Marko ar putea să aibă o problemă mai mare decât se credea, dacă au apelat la un transfer. Probabil Dică are probleme pe partea aceea, dacă a decis să îl ia", a declarat selecționerul României U21.
Etichete: radoi , gigi becali , latovlevici , mirel radoi , iasmin latovlevici , dinamo viitorul , latovlevici transfer , fcsb , dennis man , man transfer , dennis man transfer , fcsb hajduk , dinamo viitorul 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...