Decizia lui Tătărușanu, o enigmă pentru Dorinel Munteanu
articol scris de Digi Sport12.02.2021, 15:31
Dorinel Munteanu (134 selecții/16 goluri în națională) susține că selecționerul Mirel Rădoi ar trebui să insiste pentru ca Ciprian Tătărușanu să revină în prima reprezentativă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În vârstă de 35 de ani, portarul lui AC Milan s-a retras anul trecut din națională, la puțin timp după ce un alt goalkeeper, Silviu Lung Jr, anunțase că se va concentra doar pe activitatea sa de la echipa de club, Kayserispor.
Dorinel Munteanu îl îndeamnă pe Rădoi să-l readucă în națională pe Tătărușanu
Munteanu, fost coleg cu Rădoi la Steaua și în echipa națională, crede că selecționerul tricolorilor n-ar avea nimic de pierdut dacă ar încerca să poarte discuții cu componentul formației lui Stefano Pioli.
Ultima dată antrenor la CSM Reșița, Munteanu consideră că portarul celor de la CFR Cluj, Cristi Bălgrădean, e cel mai îndreptățit să poarte mănușile de titular la națională, dacă Tătărușanu nu-și va schimba decizia.
„Pentru mine e tot timpul e o surpriză când un jucător se retrage. Nu pot înțelege, când echipa națională are nevoie de tine, e de neînțeles! La portari trebuie să ne îndreptăm spre campionatul intern. Un portar cu experiență e Bălgrădean.
Cred că ar trebui insistat cu Tătărușanu, el e, în prezent, la Milan, ar fi de mare ajutor pentru noi în momentul de față. Nu știu de ce nu ar încerca Mirel să îl întoarcă. Nu este un lucru nemaipomenit să insiști la un jucător să îl convingi. Nu am înțeles și nu o să înțeleg de ce s-a retras, a fost cel mai iubit și apreciat jucător", a declarat Munteanu, la ProX.
Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională
”Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.
Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.
Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.
Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.
Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.
Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.
Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”, se arată în scrisoare lui Ciprian Tătărușanu, publicată de FRF.ro.
Etichete: ciprian tatarusanu , dorinel munteanu , mirel radoi , alex maxim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...