Decizia luată împotriva Rusiei a fost anunțată. O nouă sancțiune, după cea din 2 mai
articol scris de Digi Sport21.09.2022, 09:31
Sancţionată pentru invadarea Ucrainei, Rusia nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European 2024, care va avea loc luna viitoare, la Frankfurt.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rusia nu va participa la tragerea la sorți a preliminariilor pentru EURO 2024
"Echipa naţională a Rusiei nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2024, care se va desfăşura pe 9 octombrie la Frankfurt", a anunţat Federaţia Rusă de Fotbal, într-un comunicat.
Federaţia a subliniat că acest lucru se datorează "deciziei UEFA din luna februarie de a suspenda participarea echipelor naţionale şi de club din Rusia" de la competiţiile organizate de forul fotbalistic european "până la noi ordine".
FIFA a anunţat pe 28 februarie, după invadarea Ucrainei, că naţionala Rusiei şi echipele de club din această ţară sunt excluse de la competiţiile organizate de FIFA şi UEFA.
Cluburile din Rusia au fost suspendate şi din sezonul 2022/2023 al cupelor europene, a anunţat, pe 2 mai, UEFA, care a decis că selecţionata Rusiei nu va participa la barajul de calificare la Cupa Mondială 2022 şi la ediţia 2022/2023 a Ligii Naţiunilor, iar echipa Rusiei va fi înlocuită de cea a Portugaliei la EURO 2022 la feminin.
UEFA a confirmat excluderea Rusiei de la EURO 2024
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a respins în luna iulie recursul Federaţiei Ruse de Fotbal, care contesta această suspendare.
Excluderea Rusiei din preliminariile următorului Campionat European a fost confirmată de UEFA, al cărei comitet executiv s-a reunit în insula croată Hvar.
"Toate echipele ruse sunt în prezent suspendate în urma deciziei Comitetului Executiv al UEFA din 28 februarie 2022, care a fost confirmată de Tribunalul de Arbitraj al Sportului pe 15 iulie 2022", a amintit UEFA într-un comunicat.
"Prin urmare, Rusia nu este inclusă la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal", a adăugat UEFA.
EURO 2024 va avea loc în Germania, ţară care a cerut de altfel UEFA să excludă Belarusul în urma susţinerii sale pentru Rusia.
Etichete: rusia , uefa , tragere la sorti , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...