Decizia luată de FRF după ce AMFB a fost radiată de instanță
articol scris de Digi Sport03.10.2024, 16:25
Asociația Municipală de Fotbal București (AMBF) a fost radiată de instanța din România, iar decizia definitivă a fost luată joi, 26 septembrie 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Asociația organiza Liga a 4-a, Liga a 5-a, Cupa României și alte categorii de copii și juniori, toate la nivelul Bucureștiului.
FRF înființează o comisie care va prelua responsabilitățile celor de la AMFB
Conform anunțului făcut pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal s-a întrunit astăzi, 3 octombrie, pentru a înființa o comisie care va avea responsabilitatea de a gestiona situația la nivelul minicipiului București și, totodată, de a reorganiza activitățile fotbalistice.
Comisia va fi compusă din:
- Cristian Petrean – Președinte AJF Hunedoara
- Cristian Petropulos – Președinte AJF Alba
- Mihai Andrieș – Manager administrarea digitală a competițiilor în cadrul FRF
- Dan Mihai – Avocat, fondator Mihai & Co Business Lawyers
Această decizie este extrem de importantă pentru cele 786 de echipe care își desfășoară activitatea în municipiul București.
AMF a fost radiată de Tribunalul București
Forul condus de Marian Lumânare a pierdut procesul pe care l-a avut în ultimii opt ani cu AFC Progresul București și AFC Rapid.
În anul 2020, Lumânare a fost implicat într-un scandal cu Clubul Sportiv al Armatei, după ce i-a amenințat cu excluderea din competiţii.
”Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că admite cererea principală formulată de petenta ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB RAPID BUCUREŞTI, precum şi cererea accesorie formulată în favoarea acestei părţi de către Asociaţia Fotbal Club Progresul Bucureşti, aceasta din urmă fiind utilă admiterii cererii principale.
Respinge, ce neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de către Fotbal Club Rapid 1923 SA în favoarea intimatei. Dispune radierea intimatei Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti din Registrul asociaţiilor ţinut la instanţă.
Numeşte în calitate de lichidator al intimatei pe CAPITAL EXPERT IPURL. Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel. Pronunţată astăzi, 26.09.2024, prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei tribunalului”, se arată în decizia instanței.
Etichete: decizie frf , amfb , radiere amfb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...