De ce depinde transferul lui Ionuț Radu în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport30.01.2024, 19:40
Ionuț Radu (26 de ani) a ajuns vara trecută la Bournemouth, sub formă de împrumut de la Inter.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Englezii au în contract și o clauză prin care Radu poate fi cumpărat definitiv de Bournemouth în schimbul sumei de 8 milioane de euro. Cu toate acestea, sunt șanse minime ca portarul să continue în Premier League, asta deoarece nu a reușit să se impună în actualul sezon.
Ionuț Radu, varianta B pentru Al-Shabab
După ce s-a vorbit despre un interes din Franța pentru Ionuț Radu, recent, a fost adusă în discuție varianta Arabia Saudită. Internaționalul român figurează pe lista de achiziții a celor de la Al-Shabab, însă are parte de un concurent de top în privința mutării.
Este vorba despre David de Gea, cel care se află liber de contract din vara anului 2023, după plecarea de la Manchester United. Italienii scriu că goalkeeper-ul iberic reprezintă prioritatea celor de la Al-Shabab, însă, în cazul în care negocierile nu vor avea succes, atunci Ionuț Radu va fi alesul arabilor.
David de Gea, în negocieri cu Al-Shabab
Potrivit celor de la Mail Sport, David de Gea (33 de ani) se află în negocieri cu Al-Shabab, formație din prima ligă de fotbal din Arabia Saudită care, în trecut, a fost antrenată și de Marius Șumudică.
O eventuală trecere a lui De Gea în Golf ar putea fi considerată una surprinzătoare, în contextul în care portarul spaniol ar mai putea juca la un nivel înalt timp de câteva sezoane datorită vârstei și s-a aflat în negocieri cu echipe mult mai importante din fotbalul european, precum Newcastle sau Real Madrid.
În prezent, Al-Shabab se află pe locul al 11-lea în clasamentul din Saudi Pro League, cu 21 de puncte acumulate după 19 etape.
Etichete: arabia saudita , al shabab , ionut radu , transfer radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...