Dan Petrescu a obținut prima victorie a sezonului cu Guizhou Zhicheng
16.03.2019, 18:00Dan Petrescu a reușit prima victorie în actualul sezon cu Guizhou Zhicheng, în a doua ligă chineză. Sâmbătă, în a doua etapă a sezonului, Guihou a întâlnit, pe teren propriu, o altă retrogradată din primul eșalon, pe Changchun Yatai. Trupa lui Super Dan s-a impus cu scorul de 2-1 și a acumulat 4 puncte, după 0-0, în prima rundă, cu Liaoning.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Maglica a contribuit din plin la acest succes marcând o dublă. Oaspeții au înscris primii, în minutul 2, dar jucătorul transferat de la Apollon Limassol a reușit să întoarcă soarta partidei.
Dan Petrescu a ajuns în China în 2018, imediat după titlul câștigat cu CFR, în Liga 1. Tehnicianul a fost păstrat, chiar dacă Guizhou Zhicheng a retrogradat. Tratativele dintre CFR Cluj şi Dan Petrescu au fost blocate după ce antrenorul a solicitat ca toată suma necesară echipei până la finalul campionatului să fie garantată prin bancă.
Evident, obiectivul lui Dan Petrescu pentru acest sezon este revenirea în primul eșalon."Voi rămâne la Guizhou și în acest an și sper să promovez echipa. Acum știu mai multe despre jucători, am avut și o perioadă de pregătire. Situația noastră este cu siguranță mai bună decât anul trecut.
Vreau să le mulțumesc guvernatorilor provinciei Guizhou și investitorilor echipei pentru sacrificiile făcute. Vreau să câștigăm campionatul și să promovăm în prima ligă", a spus Petrescu.
Etichete: dan petrescu , guizhou zhicheng , liga a doua chineza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...