VIDEO Negoiță după eliminarea din Cupă: "Vrem locul trei în campionat"
28.11.2012, 23:40Unul dintre acționarii lui Dinamo, Ionuț Negoiță, era vizibil abătut după eliminarea echipei sale din Cupă. Nu s-a ferit să dea vina pentru înfrângere pe deciziile arbitrului Sebastian Colțescu, acesta eliminând doi dinamoviști, unul Boubacar, încă din minutul 30.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am toate motivele sa fiu supărat. Am văzut o echipă a lui Dinamo care a jucat foarte bine, o echipă neputincioasă a CFR-ului și un arbitraj tendențios, prost. Trebuia să scoatem echipa de pe teren, sau să punem jucătorii să stea ca joaloanele. Mă intrigă tupeul unora care fac valuri, cu declarații, că le e teamă. Hoții strigă hoții ca să acopere niște mizerii.
Arbitrul a dat foarte ușor două cartonașe unui jucător. Dar nu mai vreau să comentez. Dacă ar fi fost doar presiune pe Colțescu, probabil se străduia să fie obiectiv. A fost subiectiv. Vreau să felicit jucătorii, care au jucat foarte bine și dacă jucam 11 contra 11, probabil că plecam învingători. Nu acuz, doar trag niște concluzii. Lucrurile nu sunt în regulă.", a spus acționarul dinamovist.
Întrebat care e acum obiectivul echipei sale, după ce a ratat un obiectiv, Cupa, iar în campionat e pe locul 7, la 15 puncte de primul loc și la 7 de podium, Negoiță a dat o declarație optimistă: "Cred că reușim să terminăm în primele trei, deși nu e simplu deloc."
Etichete: fotbal , cfr , ionut negoita , cupa romaniei timisoreana , cfr dinamo video , live cfr dinamo , cupa romaniei cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...