VIDEO Lucescu, de partea Mioveniului: ”Se pot anula golurile marcate după faze lipsite de fair-play”
03.12.2014, 19:04Mircea Lucescu n-a urmărit partida din Cupa României, dintre CS Mioveni și CFR Cluj 3-4, dar spune că golul marcat de Tade, cel care a restabilit egalitatea în minutul 87, trebuia anulat de către arbitrul Dragoș Istrate.
Partida de la Mioveni, dintre CS și CFR Cluj continuă să fie comentată de întreaga lume a fotbalului românesc. Faza care a dus la golul marcat de Tade i-a iritat la maximum pe cei din tabăra argeșenilor, care au cerut, în mod oficial, rejucarea partidei (DETALII AICI).
O astfel de fază a fost trăită pe viu și de Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român. ”Il Luce” a acceptat să comenteze subiectul, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club” de la Digi Sport.
”În mod normal, în situația aceasta, când o echipă trimite intenționat mingea afară, aceasta se returnează. N-a făcut Barcelona cu noi, n-a făcut Adriano cu cu Nordsjaelland (DETALII AICI).
Dar, după acest episod, UEFA a decis ca, în astfel de situații, arbitrii să poată decide anularea golului și întoarcerea fazei la acel moment de fair-play din cauza căruia s-a întrerupt meciul. Este o chestiune absolut oficială”, a spus Lucescu la Digi Sport.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Tehnicianul celor de la Șahtior nu știe de ce arbitrul Dragoș Istrate n-a anulat golul lui Tade și spune că este posibil ca decizia UEFA să nu fi fost introdusă și în regulamentul campionatului românesc.
”Arbitrul putea opri faza în momentul în care a observat că nu s-a respectat fair-play-ul sau putea anula golul, dar totul depinde de regulamentul intern. Tot ce pot să vă spun este că la nivel de UEFA s-a luat deja o astfel de decizie după acel episod cu Adriano”, a conchis Lucescu la ”Fotbal Club” de la Digi Sport.
Etichete: mircea lucescu , lucescu cs mioveni cfr cluj , lucescu arbitraj , cs mioveni cfr cluj , scandal arbitraj mioveni cfr , cfr cluj fair play lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...