Video U Cluj - UTA Arad 1-0. Ardelenii se vor duela cu Sepsi în finala Cupei României
articol scris de Digi Sport27.04.2023, 21:04
U Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 în semifinala Cupei României, și o va întâlni pe Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul act al competiției.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Covăsnenii s-au impus în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 3-0, în cealaltă semifinală.
U Cluj se va duela cu Sepsi în finala Cupei României
Prima ocazie importantă a meciului le-a aparținut arădenilor, în minutul 10, când Otele a trimis puțin pe lângă poartă.
Formația pregătită de Mircea Rednic a avut un gol anulat câteva minute mai târziu. Mladinovici a anulat reușita lui Postolachi, după ce a mers la monitorul VAR, pentru un fault în atac.
Încă o fază controversată a avut loc în minutul 34, când Horia Mladinovici a dictat penalty pentru ardeleni după ce Remacle a căzut în careu în urma unui duel cu Ubbink. Dan Nistor a profitat de această șansă și l-a învins pe Iacob de la 11 metri.
În repriza secundă, arădenii puteau restabili egalitatea, dar șutul lui Ubbink din minutul 48 a trecut puțin pe lângă poartă. Tot Ubbink a fost aproape de gol câteva minute mai târziu, cu un șut din lateral.
Nistor a încercat și el un șut de la distanță în minutul 81, dar a trimis pe lângă poarta arădenilor, iar pe final, Ubbink a ratat și el un șut de la distanță.
La finalul meciului, în urma unei altercații, Chipciu a văzut al doilea cartonaș galben.
VIDEO Rezumatul partidei U Cluj - UTA Arad 1-0
U Cluj - UTA Arad 1-0, în semifinala Cupei României
UPDATE: Chipciu vede al doilea cartonaș galben la finalul meciului în urma unei altercații.
Min. 90+5: Final de meci!
Min. 88: Ocazie pentru UTA Arad! Ubbink șutează în forță din interiorul careului, dar mingea trece peste poarta ardelenilor.
Min. 81: Schimbare la UTA Arad! Pop este înlocuit cu Șteau, iar Otele este înlocuit cu Cascini.
Min. 81: Ocazie pentru U Cluj! Nistor șutează cu dreptul din afara careului, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min. 80: Hoxhallari este avertizat.
Min. 75: Schimbare la U Cluj! Martic este înlocuit cu Pițian.
Min. 73: Ocazie UTA Arad! Ubbink șutează din afara careului, însă Gorcea respinge în afara terenului.
Min. 71: Goranov este înlocuit cu Filip, iar Remacle este înlocuit cu Ilie.
Min. 67: Schimbare la UTA Arad! Anton este înlocuit cu Batha.
Min. 65: Oancea este avertizat.
Min. 61: Schimbare la UTA Arad! Postolachi este înlocuit cu Keșeru.
Min. 53: Ocazie UTA Arad! Ubbink șutează puternic din lateralul careului, însă Gorcea reușește să respingă.
Min. 49: Chipciu este avertizat.
Min. 48: Ocazie UTA Arad! Ubbink șutează din prima de la marginea careului, dar balonul trece puțin pe lângă poarta ardelenilor.
Min. 46: Schimbare la UTA Arad! Chindriș este înlocuit cu Hoxhallari.
Min. 46: Începe repriza secundă!
Min. 45+8: Finalul primei reprize!
Min. 41: Goool U Cluj! Dan Nistor înscrie de la 11 metri.
Min. 34: Penalty pentru U Cluj! Remacle este doborât în careu de Ubbink, iar Mladinovici dictează penalty după ce merge la monitorul VAR.
Min. 27: Ocazie U Cluj! Remacle șutează cu stângul de la marginea careului, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min. 15: Gol anulat UTA Arad! Postolachi recuperează un balon de la Miron, pătrunde în careu și șutează frumos cu stângul, fără șansă pentru Gorcea. Faza este analizată la VAR de Horia Mladinovici, care anulează golul pentru fault.
Min. 10: Ocazie UTA Arad! Roger centrează în careu, balonul este deviat și ajunge la Otele, care trimite puțin pe lângă poartă din cădere.
Min. 1: Începe meciul!
”U” Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, Pițian, Goranov – Bic, Simion – Chipciu, Remacle, Nistor – Thiam
Rezerve: Iliev, Pițian, Ilie, Tescan, Hofman, Filip, Bălan, Trif, Horșia
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
UTA Arad: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Aly – Roger, Anton, Ubbink – Pop, Postolachi, Otele
Rezerve: Kucher, Benzar, Batha, Hoxhallari, Stahl, Cascini, Steau, Keșeru, Milosevic
Antrenor: Mircea Rednic
Duelul cu U Cluj va fi primul pentru Mircea Rednic pe banca celor de la UTA Arad. Antrenorul i-a luat locul zilele trecute lui Laszlo Balint, iar unul dintre obiectivele sale este reprezentat de câștigarea Cupei României.
Până atunci, Rednic va avea de trecut peste două meciuri importante, iar primul este chiar împotriva fostului său coleg de la Dinamo, Rapid și echipa națională a României, Ioan Ovidiu Sabău.
"Am venit aici, pentru că am încredere în proiectul UTA, cred că putem să ne realizăm obiectivele. Vorbesc de Cupă și ca echipa să se salveze, direct dacă se mai poate, dacă nu prin intermediul barajului.
Jucători am, misiunea este de a face o echipă. Am văzut și unele meciuri în care UTA a arătat ca o echipă, dar au fost foarte puține. Trebuie să vorbesc și cu jucătorii. Poate nu au înțeles ce înseamnă acest club pentru Arad și pentru suporteri.
Vreau să se implice mai mult, să aibă atitudine și să înțeleagă că trebuie să lase ceva în urmă. Au posibilitatea să facă asta la meciul de joi", a spus Rednic, în momentul prezentării la UTA.
Finala Cupei României se joacă la Sibiu
Galerie Foto
În cursul zilei de marți, la Federația Română de Fotbal a avut loc o întâlnire a Comitetului Executiv. Printre altele, federalii au decis ca finala Cupei României din acest an să se dispute pe arena din Sibiu, care a fost inaugurată în sezonul curent.
"Aprobă ca locul de organizare și desfășurare a Finalei Cupei României, ediția 2022/2023, și a Finalei Cupei de Tineret, să fie Stadionul Municipal Sibiu", a transmis FRF.
Etichete: u cluj , uta , semifinale , cupa romaniei , sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...