Steaua, blestemul lui Nohai. Fundașul bănățenilor, eliminat a doua oară la rând
30.10.2013, 22:27ACS Poli Timișoara a pierdut cu 0-2 meciul în fața Stelei, din faza optimilor Cupei României (DETALII AICI), dar elevii lui Aurel Șunda au luptat până la final demonstrând că n-au fost victime sigure în fața campionilor.
Meciul se putea complica încă din start dacă mingea trimisă de Furtado intra în plasă și nu lovea rădăcina stâlpului din dreapta lui Niță. Șunda a fost nevoit să facă prima schimbare după doar 31 de minute de joc, atunci când l-a trimis în teren pe Nohai în locul lui Marovic.
Fundașul bănățenilor a încercat să-și facă treaba cât mai bine, să profite de oportunitatea de a evolua contra Stelei, dar exact acest antuziasm exacerbat la costat. Cu doar două minute înainte de finalul timpului regulamentar, Nohai i-a aplicat un pumn lui Filip, dar a avut “ghinionul“ să fie văzut chiar de centralul Găman, care l-a eliminat imediat.
Nohai a rămas înmărmurit, mai ales că acesta a fost al doilea meci consecutiv disputat contra Stelei în care a fost eliminat. Dacă în Cupă a văzut direct “roșu“ în fața ochilor, în partida din campionat, care a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1, și în care Steaua s-a impus cu 3-0, fotbalistul timișorenilor a plecat mai devreme la vestiare din cauza a două cartonașe galbene încasate în doar opt minute în prima repriză.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Etichete: steaua , nohai , blestemul lui nohai , nohai eliminari steaua , nohai steaua , nohai acs poli timisoara , probleme nohai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...