Sfârşitul calvarului pentru Aganovic! Croatul a revenit cu gol pentru Steaua
27.10.2016, 22:46Adnan Aganovic (29 de ani), fotbalist care a trecut în ultima lună şi jumătate printr-un adevărat calvar, a revenit cu gol pentru Steaua. Fotbalistul croat a marcat pentru 2-1 în disputa cu Foresta Suceava, din 16-imile Cupei României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ghinioanele par că s-au terminat pentru Aganovic, care s-a accidentat în partida cu CFR Cluj, pierdută de roș-albaștri cu 1-2. Jucătorul de 29 de ani a suferit o dublă fractură de mandibulă şi perioada de recuperare a fost foarte complicată.
"Probabil că stă o lună de zile, trebuie să poarte un bandaj. Va mânca sau va bea cu paiul", spunea Reghe la câteva zile după partida contra clujenilor.
Deşi revenirea în sala de forţă s-a produs destul de repede, problemele au continuat, mijlocaşul revenind în lot abia cu Zurich. El a fost inclus pe bancă şi la partida cu ASA, din campionat, însă abia la Suceava a primit din nou şansa de a fi titular.
Iar evoluţia sa a fost una consistentă, încununată cu un gol. După o fază prelungită de atac a roş-albaştrilor, croatul a împins, din 8 metri, balonul în poarta bucovinenilor.
Aganovic a fost achiziționat în această vară de Steaua, de la AEL Limassol. În 13 jocuri fusese folosit în acest sezon, în toate competiţiile, nereușind să înscrie niciun gol.
Etichete: steaua , aganovic steaua , steaua aganovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...