Video Sănătatea Cluj - Viitorul 1-0 | Bogdan Țîru, extrem de dezamăgit: "Am venit pe vârfuri și n-am făcut nimic"
26.09.2019, 18:28Sănătatea Cluj - Viitorul 1-0 este meciul care a reprezentat cea mai mare surpriză din șaisprezecimile Cupei României! Deținătoarea trofeului a fost eliminată de echipa care ocupă locul șapte în Liga a 3-a! Bogdan Țîru (25 de ani) a fost foarte dezamăgit la finalul jocului și a afirmat că echipa nu are vreo scuză pentru rezultatul rușinos.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Suntem foarte dezamăgiți. Din păcate am jucat foarte slab azi, nu ne-a ieșit nimic, îmi e greu să găsesc cuvinte, nu am avut atitudine, din păcate am pierdut. În fotbal, dacă nu ești conectat și nu ai atitudine, se întâmplă astfel de lucruri. Din păcate am venit pe vârfuri, nu am avut atitudine și nu am făcut nimic, ăsta e adevărul", a spus elevul lui Gică Hagi.
Bogdan Țîru nu a căutat scuze Viitorului
Chiar dacă terenul de la Cluj nu s-a prezentat în cele mai bune condiții, iar Gică Hagi, antrenorul Viitorului, nu a putut sta pe banca echipei sale din cauza unei suspendări, Țîru nu a căutat să dea vina pe cineva.
"Nu vreau să creez alibiuri, că a fost apă pe teren, că nu a fost domnul Hagi alături de noi. Vina este a noastră, trebuie să ne revenim, avem meci foarte greu luni. Avem câteva zile de analizat, să vedem ce a fost greșit și să spălăm rușinea în meciul cu Universitatea Craiova. Din păcate am pierdut, sunt supărat", a spus Țîru în încheiere.
VIDEO CU GOLUL SĂNĂTĂȚII CLUJ:
Etichete: viitorul , bogdan tiru , sanatatea cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...