Reghecampf nu se teme de Dinamo: "Noi vom fi în formă maximă la ora jocului!"
14.04.2014, 14:03Steliștii nu se tem de presiunea pe care o vor exercita suporterii dinamoviști la meciul de joi, contând pentru returul semifinalei Cupei României. De data aceasta echipă oaspete pe Arena Națională, Steaua a primit 10.000 de bilete pentru fanii roș-albaștrii, de același număr beneficiind în tur ultrașii dinamoviști. În tur, “militarii“ au învins cu 5-2.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
“Am foarte multe motive să cred că jucătorii mei se vor ridica la un nivel foarte bun la meciul cu Dinamo, când sunt conștient că stadionul va fi de partea lor.
Cu siguranță la meciul cu Dinamo vor fi foarte mulți spectatori. Înseamnă că va fi o atmosferă clasică unui meci între cele două echipe.
Mă bucur însă că și noi am reușit să vindem aproape toate biletele”, a spus Reghecampf.
"Cei care vor merge la națională vor avea vacanță mai scurtă"
Tehnicianul a vorbit și despre faptul că jucătorii care vor fi convocați în iunie la echipa națională vor avea mai puține zile de vacanță decât colegii lor:
“Noi vom începe pregătirea pe 13 iunie, iar asta înseamnă că cei care vor merge la lotul echipei naționale vor avea doar opt zile de vacanță. Asta este, noi nu ne putem pune în pericol pregătirea pentru preliminariile Campionatului European.
Dacă aveam posibilitatea să le dau o vacanță mai lungă fotbaliștilor care vor merge la națională, le-aș fi dat. Dar noi vom începe preliminariile pentru cupele europene pe 16 iulie, deci trebuie să fim pregătiți.
Ei vor să meargă și în vacanță, dar vor și la națională. În plus, vor dori să sărbătorească titlul și Cupa României, dacă va fi cazul, deci sunt multe evenimente într-o perioadă scurtă”.
Etichete: steaua dinamo 5-2 , reghecampf despre dinamo steaua retur cupa romaniei , laurentiu reghecampf dianmo _ steaua , dinamo - steaua semifinale cupa romaniei 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...