Petrolul- Damila Măciuca 2-0. Antrenament cu public pentru ploieșteni în “16“-imile Cupei României-Timișoreana
25.09.2012, 11:22Petrolul Ploieşti a avut emoţii în 16-imile Cupei României Timişoreana, cu Damila Măciuca. Chiar dacă au început bine meciul, galben-albaştrii au suferit pentru accederea în faza următoare a competiţiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătorii antrenaţi de Erik Lincar, fără gol primit în primele trei etape ale Ligii secunde, au fost taxaţi imediat de "lupi". Adrian Cristea a deschis scorul din voleu, după numai 6 minute, şi erau toate premisele unui scor fluviu. Acelaşi Cristea putea dubla avantajul gazdelor, dar a reluat centrarea lui Cojocnean peste poartă.
Damila a fost aproape să egaleze prin Marian Posteucă, însă căpitanul naţionalei de fotbal pe plajă a României nu l-a învins pe Bornescu. Au urmat o serie incredibilă de ratări, care l-au exasperat pe Rednic. Cristescu, în două rânduri, şi Sony Mustivar nu au trimis mingea în poartă din poziţii ideale.
A fost nevoie de o lovitură liberă indirectă, din interiorul careului, pentru un final liniştit. Marinescu a şutat puternic, pe jos, şi i-a relaxat pe fani, dar meciul nu s-a încheiat înainte de dubla ratare a lui Grozav.
FINAL
Min. 88 - Alcenat nu mai poate continua din cauza unei accidentări. Petrolul va termina meciul cu un om mai puțin, pentru că ploieștenii au făcut toate schimbările.
Min. 87 - Cea mai mare ocazie a meciului. Grozav, din pasa lui Cristescu, a trimis mingea în bara din dreapta lui Botaș, mingea a revenit la Grozav, care a tras iar, e data asta pe lângă poartă.
Min. 79 - A doua schimbare Damila. A ieșit Popa, a intrat ADRIAN BĂLAN
Min. 77 - oi Manasse
Min. 74 - Ultima schimbare la Petrolul. A ieșit Cristea, a intrat GROZAV
Min. 68 - Prima schimbare la Damila. A ieșit Melcea, a intrat ALIN STOICA
Min. 68 - A doua schimbare la Petrolul. A ieșit Hamza, a intra BOKILA
Min. 64 - GOOOL PETROLUL: 2-0, Laurențiu Marinescu a înscris după o lovitură liberă indirectă executată din careu, găsind breșa din zidul oaspeților
Min. 55 - Cristea a centrat perfect, din lovitură liberă, însă reluarea lui Cristescu s-a dus peste poartă
Min. 48 - Bună ocazie a ploieștenilor. Guilherme a centrat, Marinescu a deviat ușor spre Mustivar care a tras, dar mingea s-a dus pe lângă poartă
A început repriza a doua
Prima schimbare la Petrolul. A intrat MARINESCU
PAUZĂ
Min. 35 - OCAZIE RARISIMĂ PETROLUL. Cristescu a scăpat singur cu portarul Damilei, dar a nimerit bara din dreapta lui Botaș
Cei de la Damila nu reuşesc să pună pericol la poarta lui Bornescu.
Min. 27 - OCAZIE MARE Petrolul. Posteucă a reluat cu capul din centrul careului, dar mingea a trecut milimetric pe lîngă poartă
Min. 18 - A fost rândul lui Cristea să încerce să marcheze, dar realuarea sa cu exteriorul piciorului stâng, din centrarea lui Cijocnean, s-a dus peste poartă
Min. 17 - Ocazie bună de gol a Petrolului. Cristea a centrat bine, dintr-o lovitură liberă lateral dreapta, spre interiorul careului, de unde Mustivar a încercat o reluare în poartă, nereușită însă
Min. 15 - Petroliștii domină fără emoții această partidă. Echipa vâlceană încearcă să le dea o replică pe măsură prahovenilor, dar, cel puțin până acum, n-au reușit deloc
Min. 6 - GOOOL PETROLUL: 1-0. Cristea a marcat printr-un șut din interiorul careului
A început partida
ECHIPELE DE START
Petrolul
Bornescu - Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme - M. Cristescu, Mustivar - Cojocnean, Boudjemaa, A. Cristea - Hamza
Rezerve: Hamutovski - Achim, Galamaz, Marinescu, Morar, Bokila, Grozav
Antrenor: Mircea Rednic
Damila
Botaș - Nwabueze, I. Stoica, Posteucă, E. Stoica - Lircă, Melcea, L. Iordache - Ad. Popa, Codin, B. Geantă
Rezerve: D. Geantă - Al. Stoica, Ferdin Amet, Militaru, Voinea, Rogozan, Bălan
Antrenor: Erik Lincar
Arbitru: George Rădulescu
Asistenți: S. Slabu, B. Hârlab
Etichete: fotbal , rednic , cupa romaniei , petrolul , damila maciuca , erik lincar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...