Petrolul - CFR a fost finala de Cupă cu cei mai puțini jucători români
02.06.2013, 12:47Finala Cupei României, câștigată de Petrolul în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-0, a fost una extrem de interesantă din toate punctele de vedere. Dincolo de evoluția foarte bună a ambelor echipe și de spectacolul din tribune, ultimul act al competiției KO a avut parte și de alte elemente extrem de interesant.
Astfel, finala de pe Arena Națională a fost cea cu cel mai mic număr de jucători români în echipele de start (4), din întreaga istorie a competiției. Hoban şi Grozav, de la Petrolul, respectiv Mureşan şi Deac, de la CFR, au fost singurii români prezenți la start, aste pentru că până la final au mai apărut doi, ambii în garnitura ploieștenilor: Morar și Achim.
Precedentul record, potrivit frf.ro, s-a înregistrat tot la o finală a Cupei României, și tot cu CFR protagonistă. În 2010, ardelenii învingeau pe FC Vaslui, scor 0-0 (5-4 după executarea loviturilor de departajare), la finalul unui meci în care au fost opt jucători români la start şi 10 la final.
Alte cifre interesante ale finalei
1. A fost a 75-a finală a Cupei României, a 69-a găzduită de Capitală, a doua disputată pe Arena Naţională.
2. Pentru prima oară în istoria competiției, finalistele, Petrolul și CFR, s-au întâlnit și în cadrul aceleiași competiţii. Ambele însă s-au aflat pentru a patra oară în ultimul act al competiţiei.
3. Petrolul a câştigat pentru a treia oară Cupa şi a egalat-o la numărul de trofee chiar pe învinsa sa de-acum, situându-se împreună într-un clasament all-time legat de acest aspect pe locurile 5-6, după bucureştenele Steaua, Rapid, Dinamo şi Universitatea Craiova. A fost, deci, prima finală pierdută de CFR.
4. A fost a 17-a finală fără participarea vreunei echipe bucureştene.
Jeremy Bokila, autorul unicului gol şi desemnat totodată jucătorul finalei, a fost de asemenea şi golgeterul actualei ediţii a Cupei, totalizând 7 reuşite.
Dintre actualii câştigători, se mai întâlniseră cu trofeul: Galamaz de două ori (cu Dinamo şi Steaua), Geraldo Alves (cu Steaua), Lucian Marinescu (cu Steaua) şi Adrian Cristea (cu Dinamo), toţi câte o dată.
5. Ambii antrenori, Cosmin Contra şi Eugen Trică, s-au aflat la primele lor finale.
6. Cristian Balaj a condus la centru pentru a patra oară un joc de finală de Cupă (după cele din 2002, 2004 şi 2009), egalându-i astfel pe Denis Xifando şi Dan Petrescu, cei trei fiind depăşiţi doar de Emil Kroner, cu menţiunea că acesta a arbitrat două din partidele acelei celebre finale rejucate de patru ori dintre Rapid şi Venus în 1940.
7. A fost prima finală cu şapte arbitri, centralului şi asistenţilor adăugându-li-se acum şi cei doi adiţionali şi rezerva de asistent.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Etichete: finala cupei , petrolul cfr finala cupei , petrolul cfr 1-0 , cifre finala cupei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...