Negoiță: "Steaua are 3-4 jucători care ar fi trebuit să ajungă la Dinamo"
28.03.2014, 12:48Ionuț Negoiță se referă, în principal, la Chipciu, Stanciu, Latovlevici și Pîrvulescu, din actualul lot, dar în discuție intră și Chiricheș, jucători care au fost la un pas de a semna cu Dinamo, dar au ajuns până la urmă în Ghencea.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Principalul acționar al celor de la Dinamo, Ionuț Negoiță, care a plecat de pe ”Arena Națională” la scorul de 4-1 pentru Steaua (DETALII AICI și VIDEO), a găsit mai multe explicații pentru eșecul suferit de către elevii lui Stoican în fața rivalilor (2-5, DETALII AICI), dar și pentru situația generală în care a ajuns gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
Negoiță a reamintit, într-o intervenție la sport.ro, că relația de familie dintre Gigi Becali, finanțatorul Stelei, și Cristi Borcea, fostul conducător al ”câinilor”, a dus la întărirea trupei din Ghencea în ultimii ani.
”Trebuie să ţinem cont că vreo trei sau patru jucători din lotul Stelei trebuiau să ajungă la noi de mai multă vreme, dar au fost direcţionaţi către Ghencea, în familie. Dinamo a mai luat doar ce a mai rămas disponibil pe piaţă. Noi am fost într-o continuă scădere, în timp ce ei au progresat”, a spus Negoiță.
Oficialul roș-albilor s-a referit, în principal, la actualii jucători din lotul lui Laurențiu Reghecampf, care au fost în discuții avansate cu Dinamo, Chipciu, Stanciu, Latovlevici și Pârvulescu, dar în discuție mai poate intra și Chiricheș, transferat în august la Tottenham.
Cei patru s-au aflat în negocieri cu oficialii roș-albilor dar, de fiecare dată, tratativele au căzut din motive financiare.
Cum s-au descurcat cei patru steliști contra lui Dinamo în prima manșă a semifinalei Cupei
Alexandru Chipciu (24 de ani) a fost titular și a marcat golul trei pentru Steaua. A fost înlocuit de Piovaccari în minutul 70
Nicolae Stanciu (20 de an) a fost titular, dar a fost înlocuit la pauză cu Keșeru. A trimis o dată mingea în bara transversală (18)
Iasmin Latovlevici (27 de ani) a fost integralist și a marcat primul gol al Stelei.
Paul Pîrvulescu (25 de ani) a făcut parte din lotul de 18, dar n-a fost folosit niciun minut.
Etichete: steaua-dinamo , ionut negoita , negoita , ce a spus negoita dupa steaua-dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...