Video Minaur Baia Mare - Universitatea Craiova 0-4. Oltenii s-au calificat la pas în sferturi și au bifat 6 victorii la rând
articol scris de Digi Sport27.10.2021, 20:01
Universitatea Craiova n-a avut nicio problemă cu Minaur Baia Mare, în optimile de finală ale Cupei României. Oltenii au marcat două goluri pe repriză și s-au calificat în sferturi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Minaur Baia Mare - Universitatea Craiova 0-4. Oltenii sunt în sferturile Cupei României
Laurențiu Reghecampf a trimis în teren câțiva jucători care sunt de obicei rezerve, însă chiar și așa, echipa a mers ceas. Gustavo a deschis scorul după nici 9 minute de joc, dintr-o lovitură liberă superbă, iar apoi Crețu a fost și el aproape de gol.
În minutul 15 era deja 2-0, după penalty-ul transformat de Marius Constantin. Ultima ocazie a primei reprize le-a aparținut tot oltenilor, prin Baiaram, dar portarul Gudea a fost pe fază.
Craiova a înscris repede și în repriza a doua. Bălașa și Koljic au marcat în interval de două minute, 54 și 56. Singura ocazie mai mare a băimărenilor a fost abia în minutul 75, când Stanciu a șutat superb dintr-o lovitură liberă de la distanță, dar portarul a scos de sub transversală.
În prelungiri a avut loc un penalty cum rar se vede, însă arbitrii chiar nu l-au văzut. Portarul celor de la Minaur l-a placat cumva pe Mihai Roman cu ambele mâini și l-a luat practic în brațe.
Minaur Baia Mare - Universitatea Craiova s-a terminat 0-4.
VIDEO cu rezumatul meciului Minaur Baia Mare - Universitatea Craiova 0-4:
Minaur Baia Mare: Gudea - Durus, Oiță, Lazăr, Simion - Micaș, Donca, Neacșu - Ciocan, Stanciu, Văsălie
Universitatea Craiova: Lazar - Bălașa, Marius Constantin, Screciu, Vătăjelu - Nistor, Gustavo, Crețu - Baiaram, Koljic, Markovic
Etichete: optimi cupa romaniei , minaur baia mare , minaur baia mare - universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...