Liviu Ciobotariu, vehement după ce FC Voluntari a învins FC Argeș: ”Nu s-a jucat fotbal! A fost un joc de luptă!”
articol scris de Digi Sport19.04.2022, 22:19
FC Voluntari a câștigat prima manșă a duelului cu FC Argeș, scor 2-0, din semifinala Cupei României.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Partida dintre FC Voluntari și FC Argeș s-a disputat pe un teren inundat, iar jucătorii au avut o misiune grea să facă față celor 90 de minute.
Liviu Ciobotariu, vehement după ce FC Voluntari a învins FC Argeș: ”Nu s-a jucat fotbal! A fost un joc de luptă!”
Întrebat dacă este de părere că partida ar fi trebuit amânată, Liviu Ciobotariu, antrenorul ilfovenilor a mărturisit că decizia a aparținut arbitrului, iar dacă acesta a decis ca partida să se joace, aceasta este corectă.
Liviu Ciobotariu a transmis că nu vrea să se îmbete cu apă rece, astfel că se va bucura doar după cea de-a doua manșă împotriva piteștenilor.
”Am făcut poate o jumătate de pas. Mai avem meciul retur. A fost un meci foarte greu. Veneam după două rezultate negative, ultimul rezultat fiind chiar cu ei, am fost înfrânți acasă. A fost un joc de luptă. Din punctul meu de vedere am fost mai puternici. Faptul că am menajat unii jucători, s-a văzut azi.
Nu e jucată calificarea. Îi felicit pe adversari pentru modul în care au jucat. Am preferat să aruncăm mingile în terenul advers ca la rugbi. Dacă arbitrul a dat drumul la meci, înseamnă că a fost regulamentar.
Nu s-a jucat fotbal azi, a fost un joc de luptă, dar noi am fost echipa mai puternică. În jocul de campionat am spus că ne-au lipsit cei trei jucători cu experiență, Tamaș, Armaș și Nemec, jucători foarte buni pe ambele faze.
La faza fixă am fost foarte periculoși la fiecare fază fixă. Ne bucurăm azi pentru rezultat. De mâine ne apucăm de treabă. Avem un joc cu campioana României. Întâlnim o echipă rănită în orgoliu. Va fi un meci greu. Vom pregăti foarte bine acest joc și vom vedea duminică. Mi-aș fi dorit să jucăm sâmbătă, dar dacă așa s-a pus, ne aliniem și jucăm”, a declarat Liviu Ciobotariu la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei FC Voluntari - FC Argeș 2-0
Etichete: cupa , liviu ciobotariu , voluntari , arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...