CFR Cluj - Astra 1-3, în turul semifinalei din Cupei României. Giurgiuvenii, cu un pas în finală
03.04.2019, 21:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj - Astra 1-3 VIDEO. Echipa lui Costel Enache e cu un pas în finala Cupei României după ce s-a impus la două goluri diferență pe terenul lui CFR, în manșa tur din semifinale, într-un meci transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Dan Petrescu a pierdut primul meci de la revenirea la CFR şi e la un pas să rateze un trofeu din două - după 0-1 în campionat în weekend, Astra a început tare în Gruia şi a deschis scorul încă din minutul 5. Fără Cupă de trei ani, clujenii au replicat prin Bud, însă n-au reuşit să ţină de egal nici până la pauză - pe contraatac, Astra a lovit iar, prin Begue.
Câştigători Cupei în 2015, oaspeţii şi-au mărit avantajul în repriza a doua - Alibec a nimerit bara din lovitură liberă, dar Butean a fost pe fază. Până la final, CFR ul a mai avut doar o bară, iar turul din semifinale cu Astra s-a terminat 1-3.
Manşa secundă e pe 23 aprilie ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Știrea inițială
CFR Cluj întâlnește Astra din nou, după numai 4 zile de la duelul din play-off-ul Ligii 1, dar de această dată în prima manșă din semifinalele Cupei României. Va fi al doilea meci pentru antrenorul Dan Petrescu de la revenirea pe banca ardelenilor. CFR Cluj s-a calificat în semifinale după trei rezultate consecutive de 1-0, cu Chindia Târgoviște, cu Gaz Metan Mediaș și cu Sepsi. De cealaltă parte, Astra a făcut scor cu Luceafărul Oradea în 16-imi, 5-1, a oferit un meci de infarct cu U Cluj, 4-3, și a trecut de Dunărea Călărași la limită, 2-1.
CFR e lider în Liga 1, astfel că Dan Petrescu ar putea să-și menajeze din titulari și să mizeze pe jucători care nu au evoluat prea mult în acest sezon. În schimb, pentru Astra, meciul cu CFR ar putea fi o șansă bună de a ocupa mai ușor un loc de cupe europene, mai ales că antrenorul Costel Enache a și anunțat că obiectivul echipei rămâne acum Cupa României.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 3 ori în Cupa României. Prima dată s-a întâmplat în sezonul 2010\2011, când Astra s-a impus cu 1-0 în "16imi", iar apoi dubla manșă din semifinalele ediției 2012\2013, când ardelenii au trecut mai departe după 0-0 în tur și 2-0 în retur.
CFR Cluj a câştigat Cupa României de 4 ori, în timp ce Astra are un singur trofeu în palmares.
Meciul CFR Cluj - Astra va fi astăzi, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro. Returul va fi pe 23 aprilie.
Echipele probabile:
CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Deac, Djokovic, Bordeianu - Ioniţă, Omrani, Păun
Antrenor: Dan Petrescu
Astra: Lazar - Radunovic, Cestor, Bejan, Butean - Moise, Mrzljak, Romario Pires, Gheorghe - Zoua, Llullaku
Antrenor: Costel Enache