Ironia lui MM Stoica, după ce Sepsi a cerut penalty în meciul cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport12.05.2022, 20:49
În minutul 4 al meciului Universitatea Craiova - Sepsi, din manșa secundă a semifinalei Cupei României, a avut loc un moment controversat în careul gazdelor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
MM Stoica, ironic după ce Sepsi a cerut penalty în meciul cu Universitatea Craiova
În urma unei lovituri de colț, Screciu l-a tras evident de tricou pe Mitrea în propriu careu, iar cei de la Sepsi au solicitat un penalty, însă centralul Horațiu Feșnic, aflat la câțiva metri de fază, nu a dictat nimic și a lăsat jocul să continue.
Momentul a fost taxat prompt de MM Stoica, managerul general al celor de la FCSB, care l-a ironizat pe arbitrul partidei din Bănie.
”Feșnic nu vede când se întinde tricoul juma’ de metru cum vede toată lumea, dar a văzut penalty la Cristea doar el”, a scris Stoica pe contul său de Facebook.
Faza la care face referire MM Stoica s-a petrecut în meciul de pe Arena Națională, FCSB - Universitatea Craiova 0-2, din turul play-off-ului Ligii 1, când oltenii au deschis scorul dintr-un penalty dictat de Horațiu Feșnic la un duel între Iulian Cristea și Andrei Ivan. Gruparea roș-albastră a contestat atunci decizia cavalerului fluierului.
VIDEO Faza din minutul 4 al meciului Universitatea Craiova - Sepsi
Etichete: mm stoica , penalty sepsi , universitatea craiova sepsi , semifinala cupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...