Interes MINIM pentru Supercupă. 5 motive pentru care s-au vândut doar o mie de bilete într-o săptămână
10.07.2012, 10:32Dinamo și CFR Cluj ar putea juca cel mai important meci al debutului de sezon pe un stadion aproape gol.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Până la această oră nu s-au vândut mai mult de 1000 de bilete, deși în vânzare au fost puse 20.000 de tichete, care ar fi trebuit să acopere două inele ale stadionului, plus peluzele.
Interesul scăzut pentru Supercupa României i-a alarmat deja pe șefii din Ștefan cel Mare, iar Nicolae Badea a făcut un apel la fani pentru ca aceștia să vină să-i încurajeze pe "câini" la meciul contra campioanei: "Este un trofeu important pe care îl putem câștiga doar cu ajutorul suporterilor. Ar fi un debut frumos de sezon, care ar aduce liniște la echipă".
Până la ora meciului de sâmbătă, 14 iulie (ora 21:00), fanii celor două echipe mai au timp suficient să vină la casele de bilete, dar cinci indicii par să ne spună că partida de pe "Național Arena" se va disputa cu o asistență minimă în tribune.
1. DEZAMĂGIREA DINAMOVIȘTILOR - fanii lui Dinamo au rămas decepționați de parcursul din amicale al favoriților lor și foarte puțini dintre aceștia cred în succesul contra unei campioane ranforsate, mai valoroase decât în sezonul trecut.
2. CĂLDURA - mulți microbiști, în special femeile și copiii, ar evita să vină la meci pe o temperatură sufocantă de aproximativ 30 de grade. Confortul propriei canapele este un argument pentru mulți fani care vor sta acasă în loc să vină în tribune.
3. CONCEDIILE - programată în plin sezon estival, Supercupa nu va fi accesibilă multor împătimiți ai fotbalului care sunt plecați în concediu fie pe litoralul românesc, fie în străinătate
4. PREȚURILE - 30 de lei costă cel mai ieftin bilet la Supercupă, în peluze. Pentru un tichet la tribuna a II-a, fanii trebuie să plătească 80 de lei, iar prețurile pentru tribunele VIP sunt accesibile pentru foarte puțină lume: 400, 600 și 1200 de lei.
5. DISTANȚA - cei 448 kilometri care separă Clujul de București reprezintă un (mare) impediment pentru fanii ardeleni care ar vrea să-și susțină favoriții la Supercupă. De altfel, suporterii CFR-ului sunt recunoscuți pentru faptul că nu sunt mari fani ai deplasărilor, ei venind în număr mic la meciurile de pe teren străin ale lui Cadu, Sougou & Co.
1
Supercupă are Dinamo în palmares, cucerită în 2005. Alb-roșii au pierdut alte patru "finale"
2
Supercupe are în vitrină CFR-ul: 2009, 2010
4
zile au mai rămas până la Supercupa României, ediția 2012
17
victorii în 32 de meciuri directe cu CFR are Dinamo. Alte 5 s-au încheiat la egalitate, iar clujenii au câștigat de 10 ori
13.253
spectatori au fost prezenți la ultima Supercupă, cucerită de Oțelul în fața Stelei (1-0)
Etichete: fani dinamo , supercupa romaniei , cfr dinamo , bilete supercupa , supercupa cfr , supercupa dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...