Exclusiv Ilie Dumitrescu a tras concluzia după prima repriză dintre FC Bihor și FCSB: ”Aștept mai multe lucruri!”
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 22:05
FCSB a intrat cu un avantaj de un gol la pauza meciului cu FC Bihor, din grupele Cupei României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
David Miculescu a deschis scorul în minutul 26, cu o execuție frumoasă, din întoarcere, din interiorul careului.
Ilie Dumitrescu: ”Mă aștept la mai multe din partea lui Tavi Popescu și a lui Radaslavescu!”
Ilie Dumitrescu crede că FCSB a avut o prestație discretă în prima repriză a partidei de la Oradea, chiar dacă roș-albaștrii au intrat la pauză în avantaj.
Specialistul Digi Sport a mărturisit că se așteaptă la mai multe din partea lui Octavian Popescu și Eduard Radaslavescu, însă a ținut să sublinieze evoluția bună a lui Lixandru.
”FCSB a controlat jocul, o prezență bună în terenul advers, au fost și câteva situații, a înscris Miculescu, o execuție frumoasă de atacant, dar nu și-au creat foarte multe situații de gol în prima parte.
Aștept mai multe lucruri și din partea lui Popescu și din partea lui Radaslavescu. Lixandru îmi place ca poziționare, cum acoperă zona. Gogescu e rezervat, joacă simplu, fără să greșească. Poate în a doua repriză, își vor asuma mai mult. E un gol frumos din întoarcere, deși era lângă trei adversari”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special.
De aceeași părere a fost și Marius Lăcătuș, care consideră că prestația vicecampioanei României nu s-a ridicat la nivelul așteptările în contextul în care adversara ei este o echipă mult mai slab cotată.
”Mă așteptam la o evoluție mai bună, având în vedere că au în față un adversar din Liga 3. Se putea puțin mai bine, chiar dacă nu joacă majoritatea jucătorilor titulari”, a spus Marius Lăcătuș.
VIDEO Golul înscris de David Miculescu în FC Bihor - FCSB
Etichete: cupa romaniei , ilie dumitrescu , tavi popescu , fc bihor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...