FRF a dat un răspuns oficial. De ce se joacă finala Cupei pe Național Arena
25.04.2015, 01:02Reprezentanții Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal au decis ca finala Cupei României dintre Steaua și U Cluj să se joace pe Arena Națională, deși oficialii ardelenilor sperau să poată disputa partida pe Cluj Arena.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Oficialii Federației și-au explicat decizia printr-un comunicat postat pe site-ul oficial unde au precizat și de ce nu au urmat modelul celor de la Ligă. LPF a modificat locul de disputare a finalei Cupei Ligii de la București la Giurgiu.
De asemenea, FRF a precizat că stadionul din Cluj va fi prima opțiune pentru disputarea Supercupei României din acest an. Totul se va întâmpla însă după următoarea ședință a Comitetului Executiv, când vor fi schimbate prevederile din Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice.
Mai jos puteți citi întegral comunicatul publicat de Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial:
"La începutul lunii aprilie, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, printr-o scrisoare adresată Federației Române de Fotbal, și-a arătat disponibilitatea de a găzdui evenimente fotbalistice de importanță națională pe stadionul „Cluj Arena”
Întrucât FRF și-a stabilit ca misiune promovarea și dezvoltarea fenomenului fotbalistic din România, astfel de inițiative le considerăm oportune și binevenite pentru a oferi posibilitatea publicului din afara Capitalei să se bucure de fotbalul de mare performanță. Un exemplu recent constituindu-l meciul România – Insulele Feroe, disputat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
În privința finalei ediției 2014/2015 a Cupei României, Federația Română de Fotbal a decis să respecte principiul potrivit căruia regulile competiției nu se modifică în timpul desfășurării acesteia, cunoscut fiind faptul că, de la inaugurare, „Arena Națională” a găzduit toate finalele de Cupă și Supercupă a României.
Totodată, prevederile Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice cu privire la acest subiect vor fi modificate cu ocazia următoarei ședințe de Comitet Executiv, astfel încât oricare dintre orașele țării care beneficiază de infrastructura sportivă corespunzătoare să poată participa la procesul de selecție privind desemnarea gazdei finalei Cupei României.
În acest context, „Cluj Arena” va rămâne prima opțiune pentru găzduirea Supercupei în 2015, și un candidat pentru organizarea ediţiilor următoare de finală a Cupei României și a meciurilor echipelor naționale.
Federația Română de Fotbal"
Finala dintre Steaua și U Cluj este programată duminică, 31 mai. Până atunci, cele două echipe se vor întâlni în Liga 1, sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , u cluj , frf , finala cupei romaniei , frf a dat un raspuns de ce se joaca finala cupei pe national arena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...