FOTO Un fan i-a pupat mâna lui Keşeru, după golul reuşit cu Dinamo, în Cupă. Steliştii îl vor pe vârf titular
29.03.2014, 09:32Claudiu Keşeru şi-a făcut un obicei din a-i da gol rivalei Dinamo. După reuşita din Ghencea, din campionat, când a închis tabela la 1-1, stelistul a "recidivat" în meciul de Cupă, câştigat de roş-albaştri cu 5-2.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
A fost cel de-al patrulea gol înscris de atacantul de 27 de ani de la sosirea în Ghencea, iar după reuşită acesta a mers la galerie, pentru a se bucura alături de fani. Aflat în culmea fericirii, unul dintre aceştia a ţinut să-i arate recunoştinţa atacantului într-un fel mai puţin obişnuit pe terenurile de fotbal: i-a pupat mâna.
"Mă bucur foarte mult că am reuşit să marchez! E clar că ne-am dorit să câştigăm cât mai detaşat posibil, dar consider că puteam să marcăm mai mult. Eu am mai avut trei ocazii. E foarte frumos! Încerc toate golurile să le salvez şi să mă uit la ele. Derby-urile se trăiesc foarte intens", a afirmat Keşeru, la finalul partidei din Cupă.
Într-un sondaj iniţiat de site-ul digisport.ro, fanii Stelei au răspuns la întrebarea "Merită Keşeru să fie titular la Steaua?". Într-o proporţie covârşitoare (84,15%), aceştia au votat "DA".
27 de ani are Claudiu Keşeru
4 goluri şi 3 pase decisive a reuşit Keşeru pentru Steaua
8 meciuri a strâns Keşeru în tricoul roş-albastru
Etichete: steaua , dinamo , cupa romaniei , claudiu keseru , keseru mana , un fan steaua keseru , i-a pupat mana lui keseru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...