Video Fanii dinamovişti l-au încurajat pe Rotariu după ratarea penalty-ului decisiv din finala Cupei
18.05.2016, 09:59Dorin Rotariu a fost eroul negativ al lui Dinamo în finala Cupei României, cu CFR Cluj. Mijlocaşul în vârstă de 20 de ani a ratat singurul penalty la seria loviturilor de departajare, însă a fost încurajat la final de toată lumea.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Colegii nu l-au învinovăţit pe Rotariu, iar fanii l-au aplaudat şi s-au pozat cu omul care a ratat ultimul penalty al dinamoviştilor.
"Noi am analizat evoluţia lui Traian Marc la penalty-uri. La toate cele cinci lovituri s-a dus în stânga, iar Rotariu a bătut tot în stânga. Asta este. E vorba şi de experienţă. Îl felicit oricum pe Rotariu că a cerut să execute, au fost unii care nu au vrut să bată. Rotariu a cerut să fie ultimul. El e al doilea executant al nostru, după "Bizonul", bate foarte bine penalty-urile. Azi nu a fost inspirat, iar Marc i-a ghicit colţul", a declarat antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, după eşecul din finala Cupei.
Dorin Rotariu a pus ratarea penalty-ului şi pe seama dramei prin care au trecut dinamoviştii în urmă cu 11 zile, atunci când fostul mijlocaş al "câinilor", Patrick Ekeng, şi-a pierdut viaţa pe teren în meciul cu Viitorul.
"Nu am avut nevoie de consiliere psihologică, însă toţi am fost afectaţi, nu am fost doar eu cel mai afectat. A fost un moment pe care nu o să-l uit niciodată. A fost cel mai greu moment din viaţa mea. Regret că nu am câştigat Cupa pentru el deoarece a fost alături de noi, l-am primit cu braţele deschise, s-a simţit bine aici", a fost reacţia lui Rotariu.
"Capul sus, fii tare!", a fost mesajul de la final al suporterilor dinamovişti pentru Dorin Rotariu, care a fost al doilea marcator al "alb-roşiilor" în ultimul sezon din Liga 1, cu opt goluri marcate.
Până la actualul sezon, timişoreanul marcase maximum şapte goluri într-un campionat, în stagiunea 2013-2014.
10 goluri a înscris Dorin Rotariu în acest sezon pentru Dinamo, în toate competiţiile
40 de meciuri a jucat Rotariu pentru echipa din Ştefan cel Mare
Etichete: dinamo , cfr cluj , cupa romaniei , rotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...