Emil Săndoi, între greșeala ”inadmisibilă” a lui Dumitrașcu și iubirea pentru olteni: ”Sunt parte din sufletul Craiovei!”
articol scris de Digi Sport02.03.2021, 22:50
Universitatea Craiova este prima semifinalistă în Cupa României, după ce a trecut, la Buzău, de Chindia Târgoviște cu 1-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
George Cîmpanu, fotbalistul de 20 de ani al oltenilor, a marcat unicul gol al partidei, în minutul 25.
După meci, Emil Săndoi, antrenorul dâmbovițenilor, părea împăcat cu eșecul. Tehnicianul Chindiei a subliniat că greșeala lui Dumitrașcu, la golul primit, este una inacceptabilă la acest nivel și în final a făcut o declarație de dragoste Universității.
Emil Săndoi, supărat pe Dumitrașcu + declarație de dragoste pentru Craiova
”Îmi doream și azi un rezultat pozitiv, dar nu a fost să fie, din păcate. Am avut o bară la 0-0, iar apoi am făcut cadou acel gol. Totuși, e inadmisibil să faci o așa preluare în careu, sub presiune. E inacceptabil la nivelul Ligii 1. Ne-am pierdut puțin după aceea, mai ales că am încercat să menajem o serie de jucători. În a doua repriză, Craiova a gestionat bine rezultatul, a avut posesie bună, ei au jucători de mare calitate. A fost bara lui Tudorie și în rest au existat câteva oportunități, nu foarte clare.
Era normal să ne gândim și la etapa de vineri, dar nu înseamnă că azi nu ne-am dorit victoria. Am mizat pe sacrificiul unor fotbaliști care au jucat mai puțin până acum. Din păcate, realizările n-au fost deosebite. Craiova este sufletul meu și cred că și eu sunt parte din sufletul Craiovei. În viață e posibil orice (n.r. - dacă se va întoarce la Universitatea)”, a spus Săndoi, la flash-interviu.
- Emil Săndoi a împlinit 56 de ani pe 1 martie
Rezumat Chindia vs. Universitatea Craiova 0-1:
Etichete: emil sandoi , chindia - craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...