Devis Mangia merge cu Craiova în optimile Cupei, dar este nemulțumit: "Nu este ok"
25.09.2018, 21:28Snagov - Craiova 0-2. Deţinătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, a întrat în competiţie în faţa celor de la Sportul Snagov, în 16-imile de finală, într-un duel care s-a disputat pe "Ion Oblemenco" pentru că liderul din Liga 2 nu a putut organiza meciul acasă, în nocturnă. Deși pare că este o victorie lejeră, prin prisma lotului modest al adversarului, Devis Mangia, antrenorul oltenilor, este de părere ca echipa nu s-a mișcat cum trebuie în prim a repriză.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Am schimbat mai mulți jucători, a fost bine. Acum ne gândim la partida din campionat, cu CFR.
Prima repriză am avut o atitudine așa-așa. Îi felicit pe cei de la Snagov, dar noi am mișcat mai puțin, am alergat mai puțin.
Nu este o problemă de formă, dar trebuie să ne concentrăm mai bine, trebuie să avem o altă atitudine, pentru că avem momente în care credem că lucrurile sunt deja gata, ne gândim de la început că este ușor și nu este ok.
Genul asta de partidă este foarte riscantă și mă bucur că am trecut cu bine", a declarat Devis Mangia, la flash-interviul de la finalul partidei.
Deţinătoarea trofeului a deschis scorul prin fundaşul Florin Gardoş (36), cu o lovitură de cap în urma unei lovituri libere executate de Alexandru Cicâldău. Pentru Gardoş a fost primul gol marcat în tricoul Universităţii Craiova. Fundaşul a fost înlocuit după pauză din cauza unei accidentări.
Calificarea Craiovei în optimile de finală a fost parafată de golul marcat de Jovan Markovic (74), jucător de 17 ani intrat pe gazon în min. 60. Markovic, care a înscris din pasa lui Alexandru Mitriţă, a reuşit primul gol oficial pentru echipa de seniori.
Alături de Universitatea, în optimi s-au mai calificat FC Voluntari şi echipa de liga a treia AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Etichete: craiova cupa romaniei , devis mangia , snagov - craiova 0-2 , craiova optimile de finala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...