CS Mioveni cere un răspuns din partea clujenilor privind rejucarea: "Ar putea primi trofeul fair-play de la UEFA"
18.12.2014, 11:45Partida dintre CFR Cluj și CS Mioveni, din sferturile de finală ale Cupei României, a produs mari controverse la final, după ce ardelenii s-au calificat miraculos, deși au fost conduși cu 3-0.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Faza care a "aruncat meciul în aer" s-a produs în minutul 87, atunci când divizionara secundă conducea cu 3-2. Susic executa un aut, mingea a ajuns la Chanturia care a trimis înspre terenul advers, dar Tade nu a ținut cont de fair-play - a preluat rapid balonul, a pătruns spre poarta Mioveniului, iar apoi a înscris.
Ivanovski a marcat și el în al treilea minut al prelungirilor, iar clujenii s-au calificat în semifinale.
CS Mioveni a cerut rejucarea partidei, iar în cursul zilei de miercuri, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și-a exprimat acordul în acest sens, dacă cele două echipe ajung la un consens.
Nerăbdători, reprezentanții echipei din Liga a doua le cer omologilor de la Cluj să răspundă cât mai rapid.
„După ce am reuşit eliminarea unor echipe puternice cu loturi valoroase, Astra, Dinamo, am avut 60 de minute senzaţionale cu CFR Cluj şi nu ne venea nici nouă să credem. Ce s-a întâmplat însă se ştie, iar după meci, am făcut demersuri să rejucăm partida. Federaţia ne-a trimis un comunicat, un punct de vedere al preşedintelui Răzvan Burleanu, care a fost de acord cu rejucarea.
Ei au fost de acord, noi asta vrem, mai rămâne un singur lucru, să fie şi cei de la CFR de acord. Solicit pe această cale un punct de vedere al clubului CFR Cluj, privind rejucarea. Ar fi un lucru deosebit pentru fotbal, pentru fair-play şi pentru CFR. S-ar vorbi de ei şi în ţară şi în afară, iar pe lângă Cupa României au posibilitatea să primească şi trofeul fair-play de la UEFA“, a declarat preşedintele Dumitru Olteanu, pentru site-ul liga2.ro.
Sursa foto: Ziarul Argeșul
Etichete: cupa romaniei , cs mioveni cfr cluj 3-4 , cs mioveni cfr cluj cupa romaniei , rejucare cs mioveni cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...