Craiova - Viitorul 1-2, în prima manșă a semifinalelor Cupei României. Rezerva Rivaldinho a dat lovitura în minutul 89
04.04.2019, 21:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Craiova a început în forță meciul cu Viitorul, din prima manșă a semifinalelor Cupei României și a deschis scorul după numai 5 minute. Carlos Fortes l-a deschis perfect pe Bancu, iar mijlocașul oltenilor a rămas singur cu portarul și nu l-a iertat.
Viitorul a ratat o ocazie mare în minutul 30, când Drăguș a tras puțin pe lângă poartă. Un minut mai târziu, la cealaltă poartă, craiovenii au ratat și ei prin Bărbuț, care a reluat din prima, dar Cojocaru a respins, cu un reflex spectaculos. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparținut Viitorului, când lovitura liberă a lui Ianis Hagi a fost respinsă de Pigliacelli.
În partea secundă, Cicâldău l-a pus la încercare pe Cojocaru, cu un șut din afara careului, dar portarul Viitorului s-a întins și a evitat golul. În minutul 74, craiovenii au cerut penalty la o minge trimisă de Donkor care pare să-l lovească în mână pe Iacob.
Houri a egalat în minutul 77, după o centrare perfectă a lui Drăguș, iar Rivaldinho a dat lovitura în minutul 89, din pasa superbă a lui Hagi. Craiova - Viitorul s-a terminat 1-2, iar returul se va juca pe 23 aprilie, la Ovidiu, în direct la Digi Sport.
Știrea inițială:
Craiova - Viitorul este a doua semifinală a Cupei României. Partida va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Oltenii resimt oboseală după derby ul cu FCSB, înaintea turului din Cupă cu Viitorul. Gică Hagi şi-a odihnit titularii şi are aşteptări mari de la partida de la Craiova.
La aproape 5 ani de la ultima întâlnire în Cupă, Craiova şi Viitorul au iar duel în competiţia surprizelor. Oltenii s-au impus în octombrie 2014 după prelungiri şi s-au calificat în sferturi. Acum, gazdele suferă, înaintea turului din semifinale. dacă Hagi şi-a odihnit elevii în 0-0 la Sepsi, oltenii şi-au epuizat resursele în derby ul pierdut la FCSB.
"Din punct de vedere mental e ok. Știm ce am făcut bine și ce trebuie să îmbunătățim. Noi nu avem intenția de a menaja jucători pentru acest meci", a spus Devis Mangia. "Ei au odihnit câțiva jucători pentru acest meci. Vor fi dornici să arate că vor să meargă mai departe. Jucăm acasă și trebuie să luăm o primă opțiune pentru calificare", a spus și Bancu.
Craiova - Viitorul | Gică Hagi: "Va fi un meci frumos!"
Gică Hagi e convins că întâlnirea dintre cele două formații va oferi un adevărat spectacol. "Regele" nu și-a ascuns intenția de a ajunge în finala Cupei României cu Viitorul, o performanță neatinsă până acum.
"Va fi meci frumos ca întotdeauna între noi. Ne dorim să jucăm pentru prima oara finala Cupei României. E o performanţă că am ajuns în premieră în semifinale, acum vrem şi în finală!", a spus Gheorghe Hagi la conferinţa de presă care a prefaţat prima manşă din semifinale.