Contra: Nu va fi deloc uşor, Vaslui are ca obiectiv câştigarea Cupei României
11.11.2013, 17:36Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, după tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, că echipa sa va întâlni un adversar valoros, FC Vaslui, care are drept obiectiv câştigarea competiţiei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Contra este mulţumit de faptul că echipa sa va evolua pentru prima dată în actualul sezon al competiţiei pe teren propriu. "Nu va fi deloc uşor, pentru că întâlnim o echipă valoroasă, care, din câte am înţeles, are ca obiectiv câştigarea Cupei Românei. E bine că jucăm pe teren propriu, pentru prima dată în această ediţie, şi trebuie să câştigăm şi să ne calificăm în semifinalele competiţiei", a declarat Cosmin Contra, conform site-ului oficial al FC Petrolul.
În ultimele 5 întâlniri directe, Petrolul n-a câștigat niciodată în fața celor de la Vaslui. Moldovenii s-au impus de două ori, în timp ce restul de 3 partide s-au terminat la egalitate. Întâlnirea de campionat disputată în etapa a 14-a, la Vaslui, s-a încheiat indecis, 1-1, după reușitele semnate de Antal și Dore (VIDEO AICI).
Echipa Petrolul Ploieşti va întâlni, pe teren propriu, formaţia FC Vaslui în sferturile de finală ale Cupei României – Timişoreana. Partidele din această fază a competiţiei se vor disputa într-o singură manşă în 3, 4 şi 5 decembrie.
Etichete: cupa romaniei , cosmin contra , cupa romaniei timisoreana , contra cupa romaniei , vaslui petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...