Ce a spus Adrian Mitielu despre fotbalistul Craiovei dorit de Gigi Becali la FCSB
articol scris de Digi Sport08.12.2023, 18:02
FCU Craiova a câștigat meciul cu FCSB, scor 2-0, din ultima etapă a fazei grupelor din Cupa României, iar bucuria din tabăra oltenilor a fost una fără margini după calificarea în sferturile competiției KO.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mititelu: ”El e Bauza pe care-l știm cu toții”
Adrian Mititelu, finanțatorul grupării din Bănie, a exultat după acest succes, mai ales că-l aștepta de foarte mult timp, dar a vorbit și despre unul dintre protagoniștii întâlnirii de pe ”Ion Oblemenco”. Juan Bauza (27 de ani), căci despre el este vorba, a deschis scorul în minutul 40, dar evoluția sa în ansamblu a fost una consistentă.
Galerie Foto
Mijlocașul argentinian, lăudat și dorit de Gigi Becali la FCSB, a reușit o prestație consistentă după o perioadă mai puțin bună. Mititelu speră ca de acum Bauza să fie ferit de probleme medicale și să redevină fotbalistul exponențial pentru craioveni.
”Bauza e la primul meci în care seamănă cu Bauza pe care îl știm cu toții. A avut nevoie de timp. Nu e ușor nici pentru el. Nu e fragil, cum se spune pe la colțuri, ci ghinionist. A suferit mult pentru că nu a putut să-și ajute echipa și să dea randamentul scontat.
Uite că azi a reușit să arate adevărata lui valoare și eu zic că de acum înainte va urca în sus ca formă sportivă. Să sperăm că nu va mai avea ghinioane și nu va mai avea evenimente medicale", a spus Adrian Mititelu, după meciul cu FCSB”, a spus Mititelu, la finalul partidei de la Craiova.
Darius Olaru, dezamăgit că FCSB a ieșit din nou devreme din Cupa României
Darius Olaru (25 de ani), căpitanul FCSB-ului, a început meciul de pe banca de rezerve și a fost aruncat abia în luptă la pauză, când oltenii aveau deja 2-0.
Faptul că Gigi Becali (65 de ani) a ales să nu acorde atâta importanță Cupei l-a lăsat cu un gust amar pe fotbalist, deoarece echipa sa a ratat deja un trofeu.
"O partidă foarte proastă din partea noastră, din nou. Asta e, trebuie să ne ridicăm pentru că în trei zile avem alt meci. Pur și simplu nu ne mai facem jocul nostru. Ne lipsește și încrederea.
Jocul nu merge și n-avem nici rezultate. Era un obiectiv Cupa, din păcate n-am reușit să ne calificăm. Acum trebuie să continuăm în campionat, să ne adunăm și să obținem puncte acolo.
Din păcate, în ultimii ani s-a întâmplat acest lucru, nu vreau să judec. Am încercat să intrăm bine cei de pe bancă, din păcate n-am reușit. N-am dat nici măcar un gol, eu cred că ne-ar fi dat mai multă încredere.
Suporterii ne-au încurajat și ne-au spus că ne așteaptă un meci pe care trebuie să îl tratăm diferit dacă vrem să obținem ceva.
Trebuie să avem altă atitudine, dacă nu vom schimba ceva cred că vom pierde următorul meci. Trebuie să ne strângem toți și să dăm ce avem mai bun. Eu am vrut să dau totul în această seară și să-mi ajut echipa. Atât am putut, din păcate am ieșit din Cupă", a spus Olaru.
VIDEO cu rezumatul meciului FCU Craiova - FCSB 2-0
Etichete: adrian mititelu , gigi becali , juan bauza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...