Video Becali nu e impresionat de mesajul primit de la Adi Popa: "Să fie sănătos! Doar eu am avut încredere în el"
26.06.2020, 14:01Adi Popa (31 de ani) a marcat primul gol al celor de la FCSB în derby-ul cu Dinamo, scor 3-0, din semifinalele Cupei României, iar la finalul partidei și-a anunțat plecarea de la vicecampioana României, cu care mai are contract doar până la 30 iunie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Readus la echipă după apariția mai multor accidentări în cadrul lotului, Popa a ținut să-i dedice reușita lui Gigi Becali, care și-a serbat ieri ziua de naștere.
Finanțatorul de la FCSB nu a rămas impresionat de gestul fotbalistului, spunând că este ceva firesc, având în vedere că el a fost singurul care a avut încredere în Adi Popa, chiar dacă nu era foarte pregătit pentru un astfel de meci.
"Normal că mi-l dedică, nu a avut nimeni încredere în el și eu am avut. Nu l-am îndepărtat eu. Toți au spus că nu e pregătit.
Eu am spus: 'Nu, are forță, viteză, poate face lucruri speciale'. Și uite că a făcut. Să fie sănătos, mai are 4-5 zile, să fie sănătos, asta e", a declarat Becali, la Pro X.
Adi Popa își termină contractul cu FCSB
Pentru Adi Popa este posibil ca derby-ul cu Dinamo să fie ultimul meci în tricoul echipei FCSB, ținând cont de faptul că mijlocașului îi expiră contractul pe 30 iunie.
” Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și celor care au fost alături de mine. Vreau să-i dedic golul domnului Becali, am înțeles că este ziua lui. Eu nu mai prind finala. Mai am patru zile de contract și termin. Nu știu dacă a fost ultimul meci.
Dacă domnul Vintilă mă va utiliza la meciul următor, bine, dacă nu, mă bucur că am făcut parte din această echipă și le mulțumesc colegilor. Eu mai am contract pentru încă 4 zile și atât. Le doresc colegilor să câștige și o să mă simt bine pentru că am contribuit și eu”, a spus Adi Popa, după meciul cu Dinamo.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - FCSB, scor 0-3
Etichete: dinamo , cupa romaniei , gigi becali , adi popa , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...