Video A luat ”roșu”, dar a rămas pe teren după intervenția VAR! Fază controversată la Dinamo - FCU Craiova 1948
articol scris de Digi Sport26.09.2023, 23:03
Fazele controversate de arbitraj au continuat și la partidele din Cupa României. După ce la meciul FC Voluntari - Farul, scor 2-0, ilfovenii au reclamat un fault în careu al constănțenilor, la care Marcel Bîrsan a lăsat jocul să continue, o fază controversată s-a petrecut și la meciul dintre Dinamo și FCU Craiova 1948, scor 1-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul oltenilor, Ionuț Gurău, a văzut cartonașul roșu, însă Horațiu Feșnic a revenit asupra deciziei după intervenția VAR.
Ionuț Gurău a primit cartonașul roșu, dar Feșnic a revenit asupra deciziei
În minutul 35, De Moura l-a găsit foarte bine pe Hakim Abdallah, care a plecat de la limita ofsaid-ului.
Fotbalistul din Madagascar s-a lansat spre poarta lui Ionuț Gurău, însă portarul oltenilor a avut o intervenție dură, cu piciorul ridicat, asupra lui Abdallah.
Horațiu Feșnic i-a arătat imediat cartonașul roșu goalkeeper-ului de la FCU Craiova 1948 și a dictat lovitură liberă, întrucât faultul a fost comis în afara suprafeței de pedeapsă.
Totuși, centralul a revenit asupra deciziei după ce fanionul a fost ridicat, iar ofsaid-ul a fost confirmat și din camera VAR.
Astfel, ”Câinii” nu au mai beneficiat de lovitură liberă și, cel mai important, cartonașul roșu încasat de Gurău a fost anulat, iar, în schimb, portarul a primit cartonaș galben.
VIDEO Momentul în care Ionuț Gurău îl faultează pe Hakim Abdallah
Etichete: dinamo , fcu craiova 1948 , ionut gurau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...