VIDEO Autogol de cascadorii râsului în meciul dintre Pandurii şi Dinamo. "Am strigat! Doar el nu m-a auzit"
10.09.2015, 23:32VIDEO. Pandurii - Dinamo. Cel mai caraghios moment al meciului de la Severin a venit imediat după ce bucureştenii deschiseseră scorul, în minutul 60.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În minutul 62, portarul lui Mircea Rednic, Iustin Popescu, a degajat mingea de la 20 de metri de propria poartă şi Ezequiel Filippetto, fundaşul gazdelor, a vrut să trimită cu capul pe spate, spre propriul portar, din afara careului.
Răzvan Stanca era ieşit din cadrul porţii şi a fost surprins de traiectoria balonului şi, astfel, mingea s-a scurs în poarta lăsată goală de goalkeeper-ul gorjenilor, consfinţind unul dintre cele mai amuzante autogoluri din 2015.
"Am avut ghinion astăzi. 60 de minute am fost peste ei. La o greşeală de-a noastră, o neatenţie, ne-au taxat. Am încercat să revenim, dar la altă neatenţie, am luat şi golul 2 şi s-a cam scris istoria jocului.
Golul doi a fost ca cel cu Cernea şi Nicoliţă, la Madrid. Am strigat, toată lumea a auzit, numai fundaşul meu se pare că nu m-a auzit", a declarat Răzvan Stanca la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO CU AUTOGOLUL LUI FILIPPETTO
Etichete: pandurii dinamo , filippetto , autogol pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...