Război deschis LPF-FRF! Cupa Ligii s-a desființat! ”Burleanu a obținut ce și-a dorit”
25.05.2017, 13:45Dinamo este ultima echipă din România care a câștigat Cupa Ligii. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, în ședința de joi, 25 mai, ca a treia competiție intercluburi din țara noastră să fie desființată.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a susținut, în cadrul unei conferințe de presă, că presiunea de la Casa Fotbalului a făcut ca această competiție, Cupa Ligii, să fie desființată! Oficialul LPF a mai spus că și-ar fi dorit ca una dintre reprezentantele noastre în Europa să fie dată de câștigătoarea unei finale inedite disputată între câștigătoarea Cupei Ligii și cea a României.
”Asistăm la episodul doi dintr-un film care este neplăcut pentru fotbalul românesc: încercarea de subordonare administrativă și financiară a LPF.
Pe primul loc s-a aflat Cupa Ligii. Din păcate, din sezonul următor, LPF nu va mai organiza această competiție. Cu alte cuvinte, domnul Răzvan Burleanu a reușit să obțină ceea ce și-a dorit. Înlăturarea unui concurent. Cupa României era într-o concurență cu Cupa Ligii. De ce? Pentru că Cupa Ligii avea premii mai mari. De ce? Pentru că Cupa Ligii nu avea o miză sportivă. De ce? Pentru că FRF nu a fost de acord să organizăm o finală a finalelor, între câștigătoarele Cupei Ligii și cea a Cupei României, iar învingătoarea să meargă în UEFA Europa League.
Cum ar fi fost să avem, anul acesta, într-o finală și Astra și Dinamo? Poate bate Voluntariul, dar cum ar fi fost să avem un astfel de meci, care era în interesul fanilor?
Domnul Burleanu a spus că Liga încurcă calendarul prin Cupa Ligii. S-a decis prin unanimitate de voturi ca această competiție să nu mai existe. Din păcate, această competiție chiar crescuse frumos, în ciuda declarațiilor unor oficiali.
Ne pare rău pentru această competiție și îmi pare rău că eu ca fan nu pot să văd o finală între câștigătoarea Cupei Ligii și a Cupei României”, a spus Ștefan.
Etichete: dinamo , dinamo cupa ligii , cupa ligii s-a desfiintat , cupa ligii desfiintata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...