Antrenorul Stelei, despre escapada de la Zurich: ”Îmi pare rău doar că n-am câștigat acolo”
28.02.2017, 15:33După ce Gigi Becali a dezvăluit la finalul meciului Stelei cu Gaz Metan, că Meme Stoica, dar și Laurențiu Reghecampf ar fi petrecut înaintea partidei ”roș-albaștrilor”, din Europa League, de la Zurich, antrenorul vicecampioanei României a negat totul la conferința de presă de înaintea returului semifinalei din Cupa Ligii cu Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”E o strategie proastă. Nimeni nu poate interveni între mine, Meme şi patronul echipei. Aceste subiecte sunt nişte bombe aruncate de oameni care vor să iasă în faţă. Nu ne deranjează absolut deloc. Meme trebuie să dea explicaţii doar patronului. Tot ce se intâmplă la echipă e la vedere. Nu au fost incidente din niciun punct de vedere. Nu s-a întâmplat nimic la Zurich, îmi pare rău doar că nu am câştigat acolo”, a declarat Laurențiu Reghecampf la conferința de presă.
Referitor la faptul că Gigi Becali ar fi aflat de posibila escapadă a sa și a lui Meme Stoica de la team managerul Marius Ianuli (”Mache”), Reghecampf a zis:
”Mache are o legătură de familie cu patronul, asta nu înseamnă că e sifon, poate să-i spună patronului tot ce facem, nu avem nimic de ascuns”, a mai spus Reghecampf, cel care a spus că îi va acționa în instanța pe toți cei care furnizează informații neprobate presei:
”Dacă prietenul meu cel mai bun scrie o informaţie la ziar fără a avea dovezi îl dau în judecată, de acum înainte”.
Potrivit informațiilor apărute după declarațiile lui Gigi Becali, în urma remizie Stelei de la Mediaș (1-1), cu o seară înaintea meciului de la Zurich (0-0), Mihai Stoica și Laurențiu Reghecampf s-ar fi îmbătat, iar managerul echipei nici nu a putut ajunge la stadion, la ora partidei.
Steaua - Dinamo e ÎN DIRECT la Digi Sport, miercuri, de la 20:00.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , dinamo , laurentiu reghecampf , mihai stoica , gigi becali , zurich , mache
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...