Cum le punea David Guetta manele pe yacht! Poveștile nebune ale românilor care au jucat la Șahtior
05.03.2020, 14:35Șahtior Donetsk a fost echipa pentru care au evoluat mai mulți jucători români, de-a lungul timpului. Cosmin Bărcăuan (41 de ani) este unul dintre ei și a povestit despre perioada petrecută acolo.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marian Aliuță, Cosmin Bărcăuan, Daniel Florea, Ciprian Marica, Flavius Stoican și Răzvan Raț sunt românii care au jucat pentru formația din Ucraina, care a fost antrenată de Mircea Lucescu în perioada mai 2004 - mai 2016.
David Guetta le punea românilor de la Șahtior manele pe yacht
Una dintre poveștile care ciruclă în legătură cu jucătorii români de la Șahtior este cea potrivit căreia fotbaliștii au "împrumutat" într-o seară o mașină de poliție, iar Cosmin Bărcăuan a ieșit pe plafonul mașinii, unde a început să imite sirena.
Mai mult, atunci când românii aveau mai multe zile libere, obișnuiau să închirieze un avion privat și să zboare la Monaco, loc unde închiriau un yacht și îl aduceau pe faimosul David Guetta să le pună manele.
Întrebat despre acest lucru, Bărcăuan a afirmat, pentru Gazetă: "Da, punea bine manele!".
Cosmin Bărcăuan și-a găsit sacul cu 65.000 de dolari la tomberon
Cosmin Bărcăuan, 41 de ani, a fost unul dintre invitaţii speciali ai emisiunii Digi Sport Matinal, iar printre poveştile spuse de el a fost şi cea în care pierduse 65.000 de dolari, paşaportul şi telefonul mobil.
Marea minune a fost că şi-a regăsit bunurile pierdute , iar fericirea a fost, normal, imensă. Chiar dacă din sumă lipseau vreo 10.000 de euro.
- Bărcăuan a fost jucătorul lui Şahtior Doneţk între 2004 şi 2008, perioadă în care a fost împrumutat în mai multe rânduri.
Bărcăuan şi-a găsit aruncat la tomberon sacul în care avea 65.000 de dolari
Povestea a avut loc la Doneţk şi se petrecea după un meci decisiv cu FC Brugges. Bucuros de calificare, patronul Rinat Ahmetov a oferit o primă consistentă fotbaliştilor, dar Cosmin Bărcăuan a fost la un pas să piardă toţi banii!
”A fost o întâmplare... Am găsit banii după vreo trei ore. Era multă lume acolo, era în centrul orașului Donețk. Luasem o primă bună atunci. Am coborât din mașină și i-am pierdut. După trei ore, i-am găsit într-un tomberon!
Era vorba de 65.000 de dolari, primă de joc, după ce trecusem cu Şahtior de FC Bruges, în Liga Campionilor. Eu conduceam maşina, îl aveam în dreapta pe Flavius (n.r. - Flavius Stoican), aveam telefonul într-un sac, unde era și pașaportul. Și el îmi tot cerea ... aveam sacul în brațe.
La un moment dat, în centrul orașului, erau foarte mulți suporteri, multă lume, unii au trecut prin față, ne-au recunoscut, așa că am oprit. M-am dat jos, ne-am salutat cu ei, după care am revenit în mașină și am plecat", şi-a amintit actualul antrenor.
Daniel Florea a descoperit la tomberon sacul cu bani al lui Cosmin Bărcăuan
"Când am ajuns acasă, sacul nu mai era. Sacul cu tot cu telefon, pașaport și bani. Am intrat în panică! Nu e ușor să pierzi 65.000 de dolari!
L-am sunat pe Flavius, i-am spus că am pierdut banii, vă dați seama ce a fost și la gura lui. Am vorbit și cu Raț, Marica, Florea, eram mai mulți. S-a constituit o brigadă, cu soțiile, toată lumea căuta sacul. Dar, unde să găsești sacul?
După vreo două-trei ore, era un tomberon la doi metri de mine. Și Daniel Florea îmi zice: ’Cosmine, vezi că aici e sacul!’. Dar nu a băgat și mâna, mi-a zis doar de sac. L-am luat, l-am deschis, banii erau acolo! Așa, din ochi, i-am numărat. Lipseau vreo 10.000 de dolari din ei.
Era clar că oricum l-aș fi premiat pe cel care mi-ar fi adus sacul. Nu știu dacă-i dădeam 10.000, dar 5.000 dădeam sută la sută", a mai povestit Bărcăuan.
Etichete: șahtior , sahtior donetsk , barcauan , cosmin barcauan , david guetta , guetta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...