Cum arată prima legitimație de fotbalist a lui Cristiano Ronaldo: "Credeam că, la 35 de ani, voi pescui în Madeira"
articol scris de Digi Sport04.06.2021, 19:59
Cristiano Ronaldo (36 de ani) avea doar 7 ani când a primit prima sa legitimație de fotbalist. Au apărut și imaginile de pe vremea când actualul star portughez era doar un băiețel din Madeira, "cu părul stufos și zâmbetul ciudat", așa cum îl caracterizează publicația The Sun.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cum arăta prima legitimație de fotbalist a lui Cristiano Ronaldo
Pe prima sa legitimație apare scris numele primului său club de juniori, Club Futebol Andorinha, precum și Asociația Sportivă de care aparținea echipa locală din Madeira. După aceea, și-a încercat norocul la Club Desportivo National.
Cristiano Ronaldo, 31 de trofee în carieră
Din cauza originii sale sărace, micuțul Cristiano nu avea așteptări prea mari pe vremea aceea.
"Când eram mic, credeam că, la 35 de ani, voi pescui în Madeira. Dar atunci nu aveam trestie, care costa foarte mult. Foloseam o ață legată de deget. Niciodată nu mi-a trecut prin minte să joc unde am jucat și să câștig ce am câștigat", a dezvăluit Ronaldo pentru Canal 11, anul trecut.
La acea vreme, în 1992, puștiul Cristiano Ronaldo putea doar să viseze la ceea ce avea să devină, de cinci ori câștigător al Balonului de Aur și a 31 de trofee, plus un salariu de 31 de milioane de euro pe an la Juventus.
Nici copilăria lui Ronaldo nu a fost una prea fericită. Provenea dintr-o familie cu 4 frați, iar el era cel mai mic. Tatăl său, Jose Dinis Aveiro, un fost veteran de război, care era alcoolic, a decedat în 2005, când Cristiano avea 20 ani.
"Eu chiar nu îmi cunosc tatăl sută la sută. Era un bețiv, nu am purtat niciodată cu el o conversație normală. Era greu", a spus Cristiano într-un documentar.
De altfel, tatăl său chiar a primit un loc de muncă la echipa lui Ronaldo și se ocupa de spălarea echipamentelor de joc.
Mama sa, Dolores, bucătăreasă de profesie, a mărturist la un moment dat că s-a gândit să avorteze când a aflat că e însărcinată pentru a patra oară.
Cristiano Ronaldo, la 12 ani: "Într-o zi o să îmbrac tricoul lui Real Madrid"
La 12 ani, Cristiano a participat la un trial de 3 zile la Sporting și a fost transferat imediat pentru doar 1.500 de lire sterline, alături de prietenul său, Miguel Paixao, cu care a și fost coleg de cameră.
La un moment dat, în timp ce se uitau la un meci al lui Real Madrid, Cristiano i-a spus prietenului său: "Voi juca acolo într-o zi. Vorbesc serios. Într-o zi o să îmbrac tricoul acela".
Încă de la acea vârstă, Ronaldo era preocupat cum să-și îmbunătățească condiția fizică, pentru că era conștient că asta poate face diferența. Colegul său de cameră chiar povestea că Ronaldo făcea întrecere cu mașinile la semafor.
Din acel moment, după ce a ajuns la Sporting Lisabona, Ronaldo a scris istorie. Ladislau Boloni l-a remarcat la echipa de juniori a clubului și l-a promovat imediat la prima echipă, unde a fost coleg de cameră cu Marius Niculae. Ce a urmat se știe.
Etichete: cristiano ronaldo , legitimatie cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...