CSA Steaua, victorie la scor și cu CS Progresul 2005! Roș-albaștrii defilează în Liga 4
15.09.2017, 18:08UPDATE Ora 19:23. CSA Steaua a câștigat cu 15-0 meciul cu CS Progresul 2005, în etapa a treia din Liga 4. Progresul 2005 este aceeași echipă care a pierdut la scor și în Giulești, cu Academia Rapid, scor 13-0, în prima etapă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Elevii lui Ion Ion au dominat partida de la un cap la altul și aproape că au marcat un număr egal de goluri în ambele reprize. Primele 36 de minute ale întâlnirii au reprezentat, practic, un antrenament cu public. ”Militarii” au marcat de 7 ori, rezolvând practic ecuația partidei.
Recitalul a continuat și în partea a doua, atunci când roș-albaștrii au mai punctat de alte opt ori. Scorul final, 15-0, certifică faptul că trupa lui Marius Lăcătuș, cel care deține funcția de director tehnic, defilează momentan în L4. Rămâne de văzut cum se va derula derby-ul cu Academia Rapid, principala contracandidată la promovare.
Este cunoscut faptul că doar o echipă va promova la finalul ediției de campionat în L3.
CSA Steaua a debutat în forță și în Cupa României, etapa a treia, faza pe București, acolo unde a înregistrat un scor uluitor contra celor de la Benfica Nova Generacao (L5), scor 28-0.
CSA Steaua - CS Progresul 2005 15-0
Au marcat : Alin Predescu 5, 30, 63, Cătălin Mirea 8, 16, 36 și 52, Constatinescu 29 și 33, Vâlcea 55, Curt 53, Pătrănoiu 80 și 82, Măcriș 87, Sitaru 90
CSA Steaua: H. Iancu - M. Butoi, Şt. Pădureț, B. Sitaru, A. Grigore - Cl. Zamfirescu, Ghiță Constantinescu, Ad. Vâlcea, Cadolar Curt, Alin Predescu - 9 Mirea
Antrenor: Ion Ion
UPDATE: Ora 19:00. CSA Steaua continuă să marcheze la foc automat și în repriza a doua. În acest moment, scorul a devenit 13-0 pentru echipa al cărui director tehnic este Marius Lăcătuș.
CSA Steaua a început ca din tun parcursul din Liga 4. Până în acest moment, trupa lui Marius Lăcătuș pare a nu avea rival. După victoria euforică din Cupa României, turul al treila, faza pe București, 28-0 cu Benfica Nova Generacao, echipa din Ghencea a mai făcut o ”victimă”. Este vorba despre FC Progresul 2005, pe care a condus-o la pauză cu 7-0.
Partida din etapa a treia a fost la discreția elevilor lui Ion Ion, care au rezolvat extrem de rapid conturile cu cei de la Progresul. Predescu a fost cel care a deschis scorul, după cinci minute de joc, pentru ca mai apoi Mirea să majoreze diferența la 2-0 după alte trei minute.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Practic, în primele 36 de minute de joc, CSA a demolat-o pe Progresul, reușind să înscrie nu mai puțin de 7 ori.
CSA Steaua - CS Progresul 2005 7-0 (la pauză)
Au marcat : Alin Predescu 5 și 30, Cătălin Mirea 8,16 și 36, Constatinescu 29 și 33
CSA Steaua: H. Iancu - M. Butoi, Şt. Pădureț, B. Sitaru, A. Grigore - Cl. Zamfirescu, Ghiță Constantinescu, Ad. Vâlcea, Cadolar Curt, Alin Predescu - 9 Mirea
Antrenor: Ion Ion
Vom reveni cu detalii
Etichete: csa steaua , csa steaua lacatus , csa steaua liga 4 , csa steaua progresul 2005 7-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...