CSA Steaua și-a anunțat lotul și obiectivele pentru sezonul viitor. 21 de jucători, sub comanda lui Lăcătuș
21.08.2018, 15:52CSA Steaua este gata de un nou start de sezon în Liga 4. Trupa antrenată de către Ștefan Iovan va disputa primul meci acasă contra celor de la AS Carmen București 1937, meciul fiind programat sâmbătă, 25 august. Deși la startul pregătirilor ”militarii” au avut probleme de efectiv, conducerea clubului a reușit până la urmă să păstreze în mare lotul din campionatul trecut.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iată pe cine se bazează CSA Steaua, în ediția de campionat 2018-2019:
Portari: Iancu, Chiș și Vlase (venit de la CSM Oltenița)
Jucători de câmp: Iordache, Jitaru, Zanfir, Pădureţ, Sitaru, Ogică, Olaru, Ghiţă, Aldea, Vîlcea, Răsdan, Mărgărit, Robu, Tîrnăcop, Predescu şi Mirea
INFO: Butoi şi Zamfirescu sunt accidentaţi şi vor fi indisponibili pentru primele runde.
Marius Lăcătuş este team managerul echipei iar Ştefan Iovan este noul antrenor. Căpitanul de la ”Sevilla” l-a înlocuit astfel pe Ion Ion, demis după ce a ratat promovarea în Liga 3 în fața celor de la Academia Rapid. De pregătirea portarilor se ocupă Gheorghe Niţu, iar preparator fizic este Bajko Ferenc.
În prima etapă, CSA Steaua va juca pe 25 august, pe teren propriu, contra celor de la AS Carmen București 1937.
”Obiectivele echipei noastre sunt câştigarea Ligii 4, promovarea în Liga 3 şi cucerirea fazei municipale a Cupei României”, au declarat oficialii Armatei, într-un comunicat postat pe site.
Dacă azi, marți, 21 august, au avut programate câte două şedinţe de pregătire, de miercuri elevii lui Iovan vor efectua câte un antrenament pe zi până vineri.
Și acest sezon se va disputa în sistem campionat, într-o serie cu 16 echipe, 30 etape, urmând ca, la final, primele patru clasate să participe la un turneu play-off, care va desemna câștigătoarea. Cele patru echipe calificate în play-off vor avea următorul punctaj:
- prima clasată, dupa cele 30 etape, 3 puncte, a doua clasată, 2 puncte, a treia clasată, 1 punct, a patra clasată, 0 puncte.
Echipele participante in Liga a 4-a, sezonul 2018-2019:
CSA Steaua București
AS Carmen București 1937
AFC Vis de București
ACS Rucharest United
AS Romprim
CS Progresul București 2005
ACS Unirea Politehnica
CS FC Dinamo
CS FC Metaloglobus SA 2
LPS Mircea Eliade
AFC Rapid
AFCS Real Crângași
ACS Victoria București
AS Tricolorul Footbal Club
AFC Comprest GIM
AFC Asalt
Programul primei etape (vineri-sâmbătă, 24-25 august):
AFC Rapid - AS Romprim
LPS Mircea Eliade - AFCS Real Crângași
SC FC Metaloglobus SA 2 - ACS Victoria București
CS FC Dinamo - AS Tricolor Footbal Club
ACS Unirea Politehnica - AFC Comprest GIM
CS Progresul București 2005 - AFC Asalt
CSA Steaua - AS Carmen București 1937
ACS Bucharest United - AFC Vis de București
În cadrul play-off-ului, se vor disputa jocuri in sistem fiecare cu fiecare.
Din campionatul Ligii a 4-a vor retrograda ultimele două echipe, clasate pe locurile 16 și 15, urmând a evolua, din ediția 2019-2020, în campionatul Ligii a 5-a.
Echipele clasate pe locurile 14 și 13 vor disputa jocuri de baraj, tur-retur, cu echipele clasate pe locurile 3 și 4 în campionatul Ligii a 5-a. Câștigătoarele acestor jocuri de baraj vor juca în ediția 2019-2020 a Ligii a 4-a.
Este permisă folosirea a doi jucători extracomunitari în același timp.
Echipele participante în Liga a 4-a sunt obligate să aibă o echipă de Juniori U19, U17, U15 sau echipa a doua de seniori, participantă în Liga a 5-a, pe toată durata campionatului.
Sunt permise patru înlocuiri de jucători.
Sezonul trecut din Liga a 4-a a fost dominat cu autoritate de Academia Rapid, care a reușit promovarea în Liga 3 într-o manieră extrem de autoritară. Giuleștenii au câștigat sezonul regulat, play-off-ul și barajul cu AS Singureni.
Etichete: csa steaua , lot steaua , csa steaua lot , csa steaua reunire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...