Video Croația - Nigeria 2-0. Croaţii sunt lideri în grupa Argentinei, după prima etapă
16.06.2018, 23:50VIDEO Croația - Nigeria 2-0. Croaţia este lider în Grupa D la finalul primei etape, după 2-0 cu Nigeria, la capătul unui meci în care africanii nu au pus mari probleme. Pentru Luka Modric şi colegii săi urmează duelul cu Argentina lui Leo Messi, egala Islandei în runda inaugurală.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Un autogol şi un gol din penalty au decis succesul cinic al echipei lui Zlatko Dalic, care nu a impresionat în partida disputată la Kaliningrad.
După ce Perisic a tras peste transversală, europenii au deschis scorul dintr-o fază fixă. Modric a centrat din corner, Mandzukic a prelungit cu capul, apoi mingea a intrat în poartă deviată nefericit de Etebo.
Atacantul lui Juventus a scos şi penaltyul în urma căruia Croaţia s-a desprins pe tabelă. Ekong l-a ţinut pe Mandzukic, iar căpitanul Modric a executat impecabil pentru 2-0.
Foarte puţin inspiraţi, nigerienii nu au pus mari probleme, iar Croaţia putea chiar să facă 3-0 în prelungiri, dar Kovacic a fost blocat de portar.
În etapa a doua, croaţii joacă împotriva Argentinei, în timp ce Nigeria întâlneşte Islanda.
LIVE TEXT
Min. 90+5 - FINAL DE MECI! Croaţia s-a impus cu 2-0 în faţa Nigeriei, un succes cinic, venit datorită unui autogol şi al unui gol din penalty.
Min. 90+2 - Ocazie Croaţia! Rezervele Pjaca şi Kovacic au creat faza care putea duce la al treilea gol al croaţilor. Mijlocaşul lui Real Madrid a fost egosit şi a preferat să tragă, în loc să-i paseze lui Perisic, iar tânărul portar nigerian a reuşit să blocheze.
Min. 89 - Cartonaş galben primit de Brozovic.
Min. 88 - Nwankwo în locul lui Obi Mikel e ultima schimbare şi la africani.
Min. 86 - Ultima modificare în echipa Croaţiei. Pjaca a intrat în locul lui Mandzukic.
Min. 78 - O nouă schimbare la croaţi. Kovacic a intrat în locul lui Rebic.
Min. 73 - Imediat după primirea celui de-al doilea gol, antrenorul Nigeriei a făcut a doua schimbare. Iheanacho l-a înlocuit pe Ighalo.
#O statistică surprinzătoare: şutul lui Modric a fost primul trimis pe poartă de naţionala Croaţiei în acest meci.
Min. 72 - GOOOOOL, 2-0 Croaţia! Luka Modric a transformat impecabil lovitura de la 11 metri şi a dublat avantajul europenilor.
Min. 70 - Penalty pentru Croaţia, după un fault comis asupra lui Mandzukic. Ekong, autorul intervenţiei neregulamentare, a primit cartonaşul galben.
Min. 62 - O primă modificare şi în echipa Nigeriei. Musa i-a luat locul lui Iwobi.
Min. 60 - Prima schimbare la croaţi. Brozovic a intrat în locul lui Kramaric.
#Francis Uzoho este al doilea cel mai tânăr portar care joacă la o Cupă Mondială.
Min. 47 - Un prim moment periculos la poarta croaţilor. Balogun a trimis cu capul după un corner, dar mingea a fost blocată de un apărător al europenilor şi apoi a părăsit terenul.
Min. 46 - A început repriza a doua.
#Nigeria a devenit prima naţională din istoria Cupei Mondială care îşi înscrie două autogoluri.
Min. 45+1 - PAUZĂ! Croaţia conduce cu 1-0 în faţa Nigeriei, după o primă repriză săracă în evenimente.
Min. 32 - GOOOOOL, 1-0 Croaţia! Fără să strălucească, europenii au deschis scorul prin autogolul lui Etebo. Mijlocaşul nigerian a deviat nefericit în propria poartă mingea trimisă cu capul de Mandzukic, în urma unui corner.
Min. 30 - Primul "galben" al meciului. Rakitic a fost avertizat pentru un fault asupra lui Moses.
Min. 14 - Ocazie Croaţia! Acţiune cursivă a echipei lui Dalic, încheiată cu şutul trimis de Perisic puţin peste poartă, de la marginea careului. Interistul a tras cu dreptul, după ce rivalul de la Juventus, Mandzukic, i-a aşezat foarte bine mingea.
Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut nigerienilor.
ECHIPELE DE START
Croaţia (4-2-3-1): Subasic - Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic - Rakitic, Modric - Rebic, Kramaric, Perisic - Mandzukic
Rezerve: Livakovic, L. Kalinic - Corluka, Kovacic, Brozovic, Jedvaj, Bradaric, Caleta-Car, N. Kalinic, Badelj, Pjaca, Pivaric
Antrenor: Zlatko Dalic
Nigeria (4-2-3-1): Francis - Idowu, Ekong, Balogun, Shehu - Ndidi, Etebo - Moses, Obi Mikel, Iwobi - Ighalo
Rezerve: Ezenwa, Akpeyi - Echiejile, Musa, Nwankwo, Iheanacho, Obi, ONazi, Ogu, Awaziem, Ebuehi, Omero
Antrenor: Gernot Rohr
Croația și Nigeria se vor duela, sâmbătă seară, la Kaliningrad, în al doilea meci al grupei D, din care mai fac parte Argentina și Islanda. Ambele echipe și-au propus calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale, deși favorita grupei este Argentina.
Ambele echipe speră să se califice în optimile de finală, dar marea favorită a grupei este Argentina, vicecampioana mondială, în timp ce debutanta Islanda are statut de outsider.
''Super Vulturii'' încep competiţia după ce în ultimele patru teste nu au obţinut nicio victorie, iar atmosfera la echipă este tensionată după ce selecţionerul Gernot Rohr a acuzat unii reporteri de comportament lipsit de etică şi minciuni înaintea Cupei Mondiale.
Nigeria este cea mai slabă echipă din grupă, potrivit clasamentului FIFA (locul 48), dar are abilitatea de depăşi ierarhiile, africanii reuşind să ajungă în optimi la CM 2014.
Prin contrast, Croaţia este o echipă în care abundă valorile, dar care nu s-a ridicat mereu la nivelul aşteptărilor. Croaţia nu a reuşit să depăşească faza grupelor de la debutul său ca ţară independentă, în 1998, când a cucerit medaliile de bronz în Franţa.
Croaţia, care acum prezintă un lot ce are deopotrivă calitate şi experienţă, a obţinut în pregătiri victorii cu Senegalul şi Mexicul, pierzând în faţa Braziliei (0-2).
Capul limpede al echipei croate este Luka Modric, conducătorul de joc al campioanei Europei, Real Madrid, în timp ce în compartimentul ofensiv evoluează Andrej Kramaric, Ivan Perisic şi Mario Mandzukic. Nigeria a fost prima echipă calificată din Africa la CM 2018, câştigând o grupă cu Camerun, Zambia şi Algeria. Meciul de sâmbătă va fi primul dintre cele două echipe.
Meciul Croația - Nigeria va fi sâmbătă, de la ora 22:00, LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: argentina , islanda , nigeria , croatia , campionatul mondial , cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...