VIDEO Ecuador-Bolivia 2-3. ”Tricolorii”, cu un picior afară de la Copa America
16.06.2015, 02:46Ecuadorul a pierdut și cu Bolivia, după ce a fost învinsă și de Chile în meciul inaugural, și este cu un picior afară din competiție, fiind ultima în grupa A, cu zero puncte cu un meci înaintea finalului fazei grupelor.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ronald Raldes, Martin Smedberg-Dalence și Marcelo Martins au marcat golurile bolivienilor, în timp ce pentru ”tricolori” au înscris Enner Valencia și Miler Bolanos. Doar o minune mai poate ajuta selecționata lui Gustavo Quinteros să obțină biletele pentru sferturile de finală.
Bolivienii au început mai bine meciul. Suedezo-bolivianul Martin Smedberg a trimis primul avertisment, în minutul 2 al partidei, punându-l la încercare pe Alexander Dominguez. Ecuadorienii nu au dat semne că se regăsesc, în timp ce bolivienii, prin deplasări rapide și contraatacuri fulgerătoare, nu le-au dat ocazia adversarilor să ajungă periculos la poarta lor.
În minutul 5, după un corner, Ronald Raldes, căpitanul Boliviei, a profitat de neatenția fundașilor adverși, marcând golul desprinderii. Asta a provocat o zvâcnire de orgoliu în tabăra adversă, iar ecuadorienii s-au avântat în atac. Enner Valencia, Fidel Martinez și Jefferson Montero nu au reușit, însă, să străpungă zidul bolivian.
Totul părea să se fi sfârșit când Walter Ayovi a pierdut un balon care a ajuns la Marcelo Moreno Martins, care l-a deschis perfect pe Smedberg-Dalence, iar extrema stângă a dus scorul la 2-0 (18).
Naționala ”Tri” a încercat o reacție timidă, în minutul 29. Enner Valencia a șutat puternic, dar portarul bolivian a respins pericolul. Cristhian Noboa și-a încercat și el șutul, dar goalkeeperul Quinonez părea de neînvins (32).
Presiunea crescândă a ecuadorienilor avea să fie răsplătită, însă. Valencia a fost faultat în careu de Zenteno, iar arbitrul a dictat imediat penalty. Același Enner Valencia a executat lovitura de la 11 metri, marcând, dar ”centralul” Aguilar, din Salvador, a cerut repetarea execuției, considerând că Miler Bolanos a intrat în careu înainte de executarea loviturii de la punctul cu var. La ”repetiție”, Romel Quinonez a apărat șutul lui Valencia (38).
Înaintea pauzei, bolivienii au dus scorul la 3-0, din penalty. A marcat Marcelo Moreno Martins. Cu acest rezultat devastator pentru Ecuador, cele două echipe au intrat la cabine.
După pauză, Gustavo Quinteros i-a trimis în teren pe Cazares și pe Ibarra, pentru a forța în atac. Nu mai avea nimic de pierdut, oricum.
Mutarea s-a dovedit inspirată. Presiunea ecuadorienilor a dus la prima reușită a echipei lui Quinteros. Montero i-a pasat lui Enner Valencia, care a avut nevoie de o singură atingere pentru a marca (48). Totuși, disperarea a pus stăpânire pe naționala ecuadoriană pe măsură ce trecea timpul. În minutul 82, însă, Bolanos a reușit să mai puncteze o dată pentru Ecuador, cu un șut de la semidistanță, redând speranțele ”tricolorilor”.
Au mai încercat pe final ecuadorienii să obțină măcar un egal, dar deja era prea târziu. S-a terminat 2-3, iar Bolivia rămâne în cărți pentru calificare, iar Ecuador pare condamnată să repete experiența de acum patru ani, când a încheiat grupa pe ultimul loc.
ECHIPELE
Ecuador: Dominguez - Paredes (Daniel Angulo, 85), Erazo, Achilier, Ayovi - J. Montero, Noboa, Pedro Quinonez (Cazares, 46), F. Martinez (Ibarra, 46) - Bolanos, E. Valencia
Antrenor: Gustavo Quinteros
Bolivia: Romel Quinonez - Hurtado, Raldes, Zenteno, Leonel Morales - Lizio (M. Bejarano, 71), D. Bejarano, Chumacero, Smedberg - Pedriel (Coimbra, 56), Marcelo Moreno (D. Miranda, 87)
Antrenor: Mauricio Soria
Etichete: video , eliminati , grupe , copa america , tricolorii , enner valencia , ecuador-bolivia 2-3 , andinii , cu un picior afara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...