Ronaldinho, dat de gol: ce a putut să facă înainte să se dezică de Brazilia
articol scris de Digi Sport15.06.2024, 22:14
Cu câteva zile înainte de startul Copei America, Ronaldinho (44 de ani) a transmis un mesaj dur în legătură cu naționala Braziliei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campion mondial în 2002 și câștigător al Copei America în 1999 cu naționala Braziliei, fostul ”Balon de Aur” a transmis că nu va urmări meciurile Braziliei.
Raphinha: ”Ronaldinho i-a cerut lui Vinicius bilete pentru meciurile Braziliei de la Copa America”
Raphinha (27 ani) a fost întrebat despre declarațiile lui Ronaldinho, iar răspunsul său a surprins. Fotbalistul Barcelonei susține că, înainte de mesajul dur, acesta ar fi cerut, mai în glumă, mai în serios, bilete la meciurile Braziliei.
Ronaldinho l-ar fi rugat pe Vinicius să îl ajute cu tichete pentru partidele naționalei ”Selecao” de la turneul final.
"Declarația lui Ronaldinho? Nu știu dacă are dreptate sau nu. Dar, acum acum câteva zile, mi s-a spus că i-a cerut lui Vinicius Jr. bilete pentru a veni să vadă meciurile noastre (n. red. râde). În orice caz, am fost surprins și nu sunt de acord cu declarația lui.", a declarat Raphinha, citat de jurnalistul italian Fabrizio Romano.
Cum arată Ronaldinho la 44 de ani
Galerie Foto
Ronaldinho: ”Nu o să urmăresc niciun meci al Braziliei. Lipsește totul: efort, bucurie, joc frumos”
Fostul mare fotbalist s-a dezis de ”Selecao” și a transmis că nu va urmări niciun meci al echipei naționale la care a adunat 33 de goluri în 97 de selecții, de la cea mai importantă competiție interțări de pe continentul american.
”Nu o să urmăresc niciun meci al Braziliei. Lipsește totul: efort, bucurie, joc frumos. O să plec din Brazilia, lucrurile nu merg bine. E o lipsă de dăruire, de implicare”, a transmis Ronaldinho, citat de Marca.
”Mi-a ajuns. E un moment trist pentru cei care iubesc fotbalul brazilian. E greu să gâsești acum puterea de a urmări meciurile.
Una dintre cele mai slabe echipe din ultimii ani, fără lideri, doar jucători mediocri. Nu am văzut niciodată o situație la fel de rea ca acum. E păcat”, a transmis Ronaldinho și pe rețelele sociale.
Etichete: brazilia , ronaldinho , copa america , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...