Motivul real al suspendării lui Neymar la Copa America: ”Vrei să devii celebru pe seama mea?”
21.06.2015, 10:48După meciul Brazilia-Columbia, din grupa C a Copei America, Neymar a primit cartonașul roșu, în urma incidentelor care l-au avut în prim plan. Starul brazilian a șutat cu mingea în Armero, apoi a simulat că-l lovește cu capul în gură pe Murillo, pentru ca la final să se îmbrâncească cu jucătorii columbieni. Pe tunelul de la vestiare, vedeta Barcelonei și-a agravat situația, insultându-l pe arbitru și, se pare, chiar mai mult decât atât. Potrivit unui membru al Comisiei de Disciplină, Neymar l-ar fi agresat și fizic pe arbitru, punându-i mâna în gât, dar centralul nu a trecut acest lucru în raportul de joc. Brazilianul a primit patru etape de suspendare, iar Copa America s-a încheiat pentru el.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Pentru noi și pentru unii membrii ai Comisiei de Disciplină sancțiunea era destul de blândă. Regulamentul stabilește că pentru roșu direct și eliminare pentru lovirea adversarului în mod intenționat se acordă cel puțin trei partide de sancțiune”, a spus Alberto Lozada, membru al Comisiei de Disciplină a CONMEBOL.
Lozada a dezvăluit și ce a scris arbitrul chilian Enrique Osses în raportul de joc: ”Jucătorul Neymar m-a așteptat pe tunel, aproape de vestiare și m-a agresat verbal, spunându-mi: ”Vrei să devii faimos pe seama mea, fiu de...”. Mai mult, în raportul observatorului de joc se arată că a avut loc și o agresiune fizică a lui Neymar la adresa arbitrului, dar cel care este luat în considerare de Comisia de Disciplină este doar cel al arbitrului.
Această agresiune premeditată și deliberată realizată de Neymar stabilește o sancțiune mai mare și a fost pedepsit doar cu o partidă în plus. Nu e nimic ieșit din comun, este ceea ce prevede regulamentul, i s-a acordat pedeapsa minimă, nu cea maximă.
Să fie sancționat doar cu 4 partide a generat oricum discuții, pentru că membrii Comisiei voiau să-l pedepsească și mai drastic. Dat fiind că totuși Copa America are puține meciuri și competiția e scurtă s-a considerat să nu-l penalizeze atât de dur pe jucător”, a mai spus membrul Comisiei de Disciplină.
Despre sancțiunea primită de Carlos Bacca, de două partide, Lozada a spus că ”este o agresiune produs al unei alte agresiuni. Este o agresiune la o agresiune suferită, de aceea a luat doar două meciuri”.
Etichete: sanctiune , neymar , comisia de disciplina , suspendare , brazilia , 4 etape , columbia-brazilia , agresiune fizica , agresiune verbala , lozada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...