Foto Meciul CFR Cluj - Slavia Praga, întrerupt 15 minute! Un suporter al ardelenilor ar fi făcut infarct în tribune
articol scris de Digi Sport13.10.2022, 20:25
Partida CFR Cluj - Slavia Praga, din etapa a patra a grupelor Conference League, poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Un fan al lui CFR Cluj a făcut infarct în timpul meciului cu Slavia Praga
Galerie Foto
Jocul din Gruia a început cum nu se putea mai bine pentru trupa lui Dan Petrescu. După ce au învins cu 1-0 la Praga, cei de la CFR Cluj au deschis scorul și pe teren propriu, în minutul 11. Ciprian Deac, recuperat aproape miraculos în urma accidentării din ultima rundă din Liga 1, a transformat cu siguranță un penalty.
În minutul 26, arbitrul a întrerupt partida. Un suporter al lui CFR Cluj a avut nevoie de îngrijiri medicale în tribune, iar doi medici s-au deplasat imediat acolo. Și o ambulanță a intrat pe teren, în zona în care se afla fanul respectiv, care, după spusele comentatorilor meciului, ar fi făcut infarct.
În cele din urmă, după 15 minute, suporterul a părăsit stadionul pe targă și a fost transportat la spital, în aplauzele celorlalți spectatori prezenți pe arena din Gruia.
Momentul a adus aminte de ceea ce s-a întâmplat de curând la meciul Cadiz - Barcelona 0-4, din La Liga. Atunci, partida a fost întreruptă pentru aproximativ o oră, până când un fan octogenar care a făcut infarct în tribune a fost stabilizat și transportat la spital.
Etichete: cfr cluj slavia praga , infarct cfr , suporter cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...